***

Tineretea
e ca o palma deschisa
e ca o mana intinsa
cand spre Dumnezeu, cand spre oameni,
cand spre nori sa le stoarca ploaia,
cand spre propriul suflet in alergare.

Tinerea de mana
e ca fluxul si refluxul
la rasarit de zi, de suflet, de melodie,
la fiecare rasarit de poveste.

Mariei, la 20 de ani:)
La multi ani!

Povestea Anei - The young man and the sea

Pentru cei mai mulți dintre noi, ‘anii de liceu’ rămân undeva în trecut, ca un tablou spre care apoi privim cu o doză de amuzament, cu o liniște vioaie,  uneori cu dor sau cu un sentiment de adolescență renăscută ori definitiv pierdută. Pentru Ana, acei ani par a fi o pânză încă în lucru, un trecut ce încă poate fi schimbat într-o lume a ideilor, a imaginativului, un roman al adolescentului mai degrabă clarvăzător, decât miop. Trăirea specifică acestei vârste a contrariilor, dublată de o profundă sensibilitate, e permanentă în creația tinerei scriitoare, fie prin teme și motive, fie prin forma reflexivă sau detaliile de maximă subiectivitate.

Ana Iulia Pop, în prezent studentă a Facultății de Litere, este autoarea unui volum de poezie și proză scurtă, publicat la București în 2008, și deținătoarea unui numar generos de premii care îi probează talentul și îndemânarea în jocul cu cuvintele.

Adolescența, despre care spuneam că descrie succint creația ei, e totodată vârsta primelor încercări mai îndrăznețe pe acest teren al literaturii, vârsta debutului cu volumul « Existența inexistenței », a căutărilor și oscilațiilor între poezie și proză, a unei bogate înfloriri. Întâlnirea cu literatura a fost, desigur, mult mai timpurie, lecturile bogate oferind atât o bază consolidată pentru experiența scrisului, cât și imboldul spre experimentare. Compania și prietenia unor tineri pasionați de scris, de lectură și de alte preocupări de acest gen, atenția acordată din partea unor oameni cu experiență în domeniu, încurajările și aprecierile, nevoia de a descătușa gânduri și stări, de a pune întrebări, de a împărtăși din sine cu ceilalți, au concurat într-un mod fericit la începutul poveștii.  Treptat, a adunat, din încrederea celorlalți în potențialul ei, încredere în sine, de unde s-a nascut libertatea de a răspunde provocărilor acestei arte și a dispărut constrângerea fricii de greșeală. Și ca pasărea după primul zbor, a descoperit un altfel de cer, alte dimensiuni ale jocului, noi orizonturi. Continuarea, fără a fi spectaculoasă, surprinzătoare, marcată de obstacole ori de succese nebănuite, a trasat o evoluție gradată, un progres vizibil și constant. Publicarea propriului volum a venit ca o certificare a calității scrisului ei, prof. dr. Tudor Opriș, sub egida căruia a apărut, vorbind de „reabilitarea poeziei cu tentă filosofică”, de o „înclinație spre lirica de meditație și speculație matafizică” și apreciind că autoarea „se mișcă cu pași de balerină, cu mișcări grațioase și volute muzicale care dau poeziei abstracte, de obicei ermetice și obositoare, o ciudată și irezistibilă forță de seducție intelectuală și afectivă”.

Continuarea pe subcluj.ro 

Interviu cu Lavinia Sabou

 

‹‹Cea mai frumoasă posibilitate și oportunitate, în același  timp, pe care această experiență o poate oferi e, după mine,  aceea de „a te povesti ție însuți”.››

Paula Cotoi : Când ai descoperit că există o conexiune între tine și literatură și când ai avut primul impuls de a face literatură, la rândul tău?

Lavinia Teodora Sabou : Primul meu contact propriu-zis cu literatura a avut loc după ce am terminat clasa I, când mama mi- a cumpărat de la librărie Creangă, Povești. Povestiri. Amintiri. Îmi amintesc cum veneam de la joacă și mă apucam de citit.  Apoi au venit basmele, și tot așa, din poveste în poveste, mi-am dat seama, în gimnaziu, că sunt iremediabil dependentă de  ele. Făcând abstracție de compunerile creative pe care ni le amintim cu toții ca teme pentru acasă în generală și de  o tentativă neînsemnată de a scrie poezie din clasa a VIII-a, primul adevărat impuls de a face literatură a venit în vacanța  de  vară de după primul an de liceu. Stăteam în camera mea, se înserase deja și ușa de la balcon era larg deschisă. Nu mai știu cu ce mă îndeletniceam, dar, la un moment dat, a început să plouă torențial și am ieșit la fereastra balconului. Simțeam cum se ridică toată căldura adunată în astfalt peste zi, cum mă pătrunde acea răcoare specifică pe care numai ploile de vară ți-o pot da. Ceva s-a declanșat atunci în mine, m-am întors în cameră și gata. Am început să scriu, pe fundalul sonor al șiroitului de afară.

Continuarea pe subcluj.ro 

Interviu cu Maria Patricia Birtocean

„Cred că fiecare rând pe care-l scriu e un strigăt către celălalt.”

Maria Patricia Birtocean e studentă în anul întâi la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș Bolyai. A publicat până acum două volume de poezie: Apă și sânge și Anima Mundi, ambele apărute în anul 2008 sub îngrijirea prof. Tudor Opriș. Membră a Cenaclului Literar „Silvania”, s-a numărat, pe parcursul ultimilor ani, printre câștigătorii diferitelor concursuri de creație, județene și naționale, printre care: Concursul de creaţie literară organizat de Cenaclul Literar "Silvania", Festivalul Național de Arte pentru liceeni LicArt, Tinere Condeie. 

Paula Cotoi: De unde a început și spre ce se îndreaptă scrisul și pasiunea pentru poezie?

Maria Patricia Birtocean: Ţin minte că aveam vreo 5-6 ani, în casă era aprinsă doar lampa, iar bunicul cu nişte ochelari mari şi rotunzi îmi citea poezii de George Coşbuc. Aşa am învăţat El-Zorab şi Mama, pe de rost. Bunicului ţin minte că îi plăcea Trei Doamne şi toţi trei şi nu înţelegeam de ce, la fel cum nu înţelegeam de ce poezia Mama m-a facut să plâng atunci; dar atunci mi-am propus, oarecum, să fac lucruri care să le creeze oamenilor sentimente atât de puternice, până la lacrimi. În momentul în care plâng, oamenii sunt mai conştienţi, mai apropiaţi de sufletul lor. Îmi plăceau toate formele de manifestare artistică dătătoare de senzaţii puternice, şocante, pentru că era un fel de purificare...

Continuarea pe subcluj.ro . 

Meki.ro - pentru parinti

Astăzi, avem la micul dejun o porție sănătoasă de meki.ro, secțiunea părinți. Pentru că oficial sunt în vacanță, n-am să încerc să vă mai conving că revista de benzi desenate, și site-ul aferent ei, au de oferit și studenților. La urma urmei, ce atâta tevatură în jurul studenților? Studenții au reduceri la transport, studenții au reduceri la concerte, studenții mănâncă ieftin, studenții vor tabere, studenții în sus și studenții în jos, și acum să îi favorizăm și în spațiul virtual. Azi nu.  Deși, sincer vorbind, ne face plăcere.

Meki.ro, la fel ca revistele Meki, se îngrijesc nu doar să ofere instrumente ultile educației adecvate a copiiilor, ci vin în ajutorul părinților cu mijloace prin care pot să le ofere această educație, cu sfaturi, recomandări, sugestii. Nu am fost niciodată de acord cu revistele/ cărțile/ oamenii care au impresia că pot să-ți pună la dispoziție secretul succesului, rețeta miraculoasă pentru o relație perfectă, pentru îmblânzirea bestiei din copilul tău, pentru escaladarea Everestului sau ce-o mai fii. Un articol sau o carte de acest gen nu poate să ofere decât o perspectivă foarte largă, generalizatoare, sau mult prea îngustă, în ambele cazuri, însă, șansa ca sfatul să funcționeze pentru toți cei cărora le este adresat tinde spre 0. Ce îmi place la Meki? Nu am găsit asemenea pretenții de a oferi marea cu sarea. Sunt, pur și simplu, ridicate anumite probleme, sunt puse întrebări, încât părinții sunt invitați să reflecteze asupra relației pe care o au cu fiul/fiica lor, asupra comportamentelor pe care doresc să le încurajeze, iar sfaturile pe care le oferă sunt pertinente, bazate pe informații ce țin de psiho-pedagogie, asumându-și limitele. 

Secțiunea care-mi pare foarte tare e cea de jocuri pentru părinți și copii. Practic părinții sunt învățați să se joace din nou și le sunt oferite soluții pentru anumite momente de „criză”, cum ar fi un drum lung sau o petrecere cu mulți pici. Jocurile propuse sunt simplu de aplicat, și deși la prima vedere par plictisitoare ori banale, tind să cred că au efect. În plus, te încurajează să-ți creezi propriile metode de entertaining, să adaptezi ideile lor la nevoile tale și ale copilului. Și, nu în ultimul rând, unele dintre jocuri ar putea crea atmosferă chiar și într-o gașcă de studenți. 

Așadar, meki.ro e binevenit pentru părinții care sunt preocupați de educarea și dezvoltarea armonioasă a fiilor lor sau pentru părinții ajunși în pragul disperării sub presiunea energiei inepuizabile a prichindeilor. 

Meki junior

Nu am terminat cu examene. sesiune, învățat, nu încă, dar azi într-o bine-meritată pauză, mi-am urmat sfatul de ieri și am mai dat o raită pe meki.ro. Și ce să vezi și să nu crezi, am descoperit pagina separată a lui Meki Jr., pe care din grabă ori nebăgare de seamă am omis-o ieri.

Sigur că acum va așteptați să revin asupra sentinței definitive și irevocabile de ieri și să spun că m-am înșelat, ca totuși meki.ro e mai potrivit pentru copii și că am cam dat-o în bară cu argumentația. Ei bine... nu chiar. Și asta se datorează, cel mai probabil, faptului că, uitând să mă mai uit în buletin/certificat de naștere/ acte similare, am rămas suspendată undeva în lumea prunciei din care nu mă las scoasă nici cu patentul. De aici, încercarea mea de a vă convinge că meki.ro e și pentru voi, ia două direcții:

1. Se prea poate să fiu ciudată, dar cu siguranță nu sunt singura rămasă cu mintea sau cel puțin cu plăcerea copilăriei. În acest caz, vă încadrați perfect și înțelegeți cum stă treaba fără alte explicații.

2. În situația în care vă simțiți ancorați în realitate, cu o minte ce nu dezminte vârsta pe care chiar o aveți, discuția se schimbă. Punctul vostru sensibil e nostalgia. Oricât de adult, matur, bătrân te-ai simți, presupununînd chiar că îți și place postura asta, din când în când ți se mai face dor să te copilărești sau, pur și simplu, să-ți amintești de „vremurile bune”, când nu te jucai Manager, ci fotbal cu o minge spartă în fața blocului sau, în cel mai bun caz, un Tetris (pe aparatul împrumutat de la un prieten, sau pe care tata la împrumutat de la un coleg). 

Cum răspunde Meki junior așteptărilor, nevoilor, dorului celor încadrați în oricare din categoriile de mai sus?

 În primul rând e pentru copiii sub 7 ani, deci exact vârsta jocului și atât. În al doilea rând, aduce piesele din puzzle-ul care ne construiau și nouă copilăria: povești ilustrate, jocuri de gen: ajută-l pe iepuraș să ajungă la morcovi, sau : unește punctele, fișe de lucru ca la grădiniță și povești audio ( „most wanted” pentru mine, singura pe care am avut-o fiind Povestea porcului, pe o casetă ce s-a deformat de la soare). 

Pentru că motto-ul zilei pe meki.ro e „Cu cat omul gandeste mai putin cu atat vorbeste mai mult.” , mă apropiu de concluzie. Așadar, cei care încă vă uitați din când în când (sau tot timpul) la Tom & Jerry, Scooby Doo sau Power Puff Girls, zic să treceți și pe la Meki. Sigur veți găsi ceva pe gustul vostru. 

Meki.ro - pentru copii sau... nu

Zilele acestea a fost lansat meki.ro, site al Asociației Media Kinder dedicat, în principiu, copiilor și părinților care au oportunitatea de a accesa un nou model de educație, disponibil, de altfel, și până acum prin revistele Meki si Meki Junior. Dar cum viața noastră începe sa pară de neconceput fără internet, inițiativa e cu atât mai binevenită.

După cum spuneam, meki.ro se adresează copiilor și părinților, dar aruncând o privire am ajuns la concluzia că, fără sa mă încadrez la una din aceste categorii, m-am gasit citind entuziasmată benzi desenate despre bătălia de la Rovine, ca să nu mai vorbesc despre atât de utilele informații furnizate de mințile năstrușnice ce l-ar putea face gelos pe Ianțu cu toate „lucrurile tăznite” din emisiunea lui. Una mi-a rămas pe o circumvoluțiune de încă mă distrez: „La ce foloseste steagul? Steagul foloseste ca atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau pe ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau. ” Ce Științe auxiliare ale istoriei? Ce Vexilologie? Explicația supremă e asta.

Cred că e evident că studentă la Istorie fiind m-am cam lăsat furată de peisajul acestui domeniu... ceea ce nu înseamnă că pentru cei cărora istoria le displace profund s-a pus punct, s-a încheiat paranteza și se ia zborul spre alt cuib. Cuprinzând jocuri, benzi desenate sau articole  din ariile cele mai variate ale cunoașterii : de la științe naturale, la mașinării și sănătate, sau de la modă la sport, meki.ro se pliază perfect pe o pauză de sesiune. 

Că veni vorba, pauza mea se cam aproprie de punctul terminus. Ca o observație personală: site-ul e potrivit și pentru studenții care de la prea mult stres, prea mult învățat sau prea mult extaz datorită 5-ului visat noapte și zi, au dat în mintea celor mici. O gură de copilările nu strică!

Povestea ei pe subcluj.ro: Alexandra Cristea

« Şi de colţul nostru de lume
Va atârna un simplu stilou,
Un stilou sângerând albastru. »

Alexandra Cristea nu e “local native”, nu şi-a petrecut copilăria printre blocurile Clujului, soarta i-a hărăzit Zalaul, dar îşi petrece aşa-zişii “cei mai frumoşi ani” aici. E studentă la Facultatea de Litere, pentru că literele sunt un fel de mâini de rezervă pentru ea sau, cel puţin, degetele de la cuvinte.   Nu are pretenţia să îşi sau să îi spunem "scriitoare", dar scrie şi scrie bine, au spus-o alţii înaintea mea în repetate rânduri.

Continuarea aici.

La rascruce de vanturi sau bestseller?

Poate parea bizara intrebarea, cartea asta e un bestseller al tuturor timpurilor; dar eu ma refer in continuare la acel tip de bestseller care se lauda ca-ti da secretul vietii si in esenta nu-ti aduce nimic nou si, pe de alta parte, ma refer nu la carte (n-am citit-o si nu sunt sigura ca vreau) ci la piesa de teatru in regia Adei Lupu, care mi-e inca proaspata dupa o saptamana si, de cand am vazut-o la Teatrul National Cluj. Superb! Sublim! Cu toata drama si patetismul, desfasurarea asta de actiuni si sentimente, contradictorii si in fierbere, ofera raspunsuri pentru cei ce cred sau nu in iubire, in relatii, in sexul opus, pentru cei rataciti, indisponibili, nehotarati, orgoliosi, daramati, introverti sau cum or mai fi ei si cum ne-arata toate brosurelele, carticelele, blogurelele si revistele cu titluri dansante ori cosmopolite ca nu-i bine deloc si ca ne spun ele ce si cum. Subtil si emotionant, poate exagerat pe alocuri (pentru unii cel putin), piesa - cu interpretarea aceasta grozava, zic eu- da solutii mai adecvate, adaptate fiecaruia pentru ca fiecare o interiorizeaza si o traduce pentru sine in functie de propriile cautari si intrebari.

Asadar, prefer o seara eleganta la teatru, cu trairi intense si cu capacitatea de a vari printre randuri adevarate secrete ale vietii, unei lecturi facile si pline doar de emfaza autorului care are impresia ca e vreun alchimist sau ceva.

Eliade sau bestseller?

Eliade . Bestseller. Ce treaba au una cu alta? Asta e, nu prea au legatura... Sa tot fi fost vreo carte scrisa de el bestseller, in sensul de vanzari uriase, dar nu vorbim aici doar de vanzari. Ce spune "bestseller"? Fie cartea a castigat un premiu international, fie e un autor  pe care il citesc fetele cu tocuri in metrou pentru ca e "la moda", fie e amuzanta si facila, fie e o chestie care se vrea incadrata la un domeniu pompos, gen filosofie, psihologie, sociolocie, sau ca sa fie si mai clar, la o subcategorie: relatii interumane, comunicare intrapersonala, autocontrol, inteligenta de toate soiurile, complexitatea sufletului, misterele pamantului, secretele vietii, ale fericirii si nemuririi. Si se cere musai un titlu pe masura, care sa te convinga ca vei afla adevarul absolut si solutie la toate problemele tale. La acest tip de "carti" ma refer acum. La cele care iti promit ca viata ta va lua o turnura neinchipuita si vei trai fericit pana la adanci batraneti, ascunzandu-se in spatele unui domeniu dintr'asta care le da autoritate, insa, fara sa aiba nimic stiintific. 

Eliade a scris de la eseu la tratat, trecand prin domenii dintre cele mai diverse, dar a stiut unde se plaseaza. Cand a scris literatura nu s-a considerat istoric, cand a scris istorie a religiilor a fost riguros si nu si-a amestecat talentul pentru ca lucrarea lui "sa prinda la public", cand a scris un eseu l-a scris sincer, a cautat sa spuna lucruri esentiale, fara sa isi aroge vreo calitate de mare maestru intr'un palier al cunoasterii. 

Citesc Eliade, Oceanografie si am gasit inca un motiv pentru care imi place. Intr-un paragraf spune tot ce se chinuie acesti "psihologi" specialisti in "relationare", preocupati de binele omenirii. Iata paragraful : 

Spun oamenii ca au cautat viata intreaga "femeia ideala" si n-au gasit-o. Absurd. O puteau gasi in oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevarata, care sa rupa cercul insului lor, sa infranga instinctul de conservare care ii zidea in fata dragostei, sa anuleze acel abstract dor de "femeia ideala", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolica si amuzanta; caci e foarte confortabil sa "cauti" vesnic, mai greu e sa gasesti si sa nutresti ca un perfect amant ghimpele acela de iubire. 

Si acum sa va dau cateva titluri de carticele care dezbat cam aceeasi chestiune si se vand ca painea calda: Inteligenta romantica, Iubeste-l sau lasa-l. Testul relatiilor fara sens, Barbatul de azi explicat femeilor, Women, Fire and Dangerous Things, Cum sa ne marturisim iubirea . 

Aleg Eliade!