Gauri negre, Spatiu, Timp si Teleportare

Cel mai mare vis al meu dupa "Vreau sa stau pe un nor"? Vreau sa ma teleportez in Tokyo.
Acum cu siguranta v-ati convins (daca mai exista vreun dubiu) fie ca am o imaginatie nemaipomenit de bogata, fie ca doza mea de nebunie e mai mare decat a multora.
Toti cunoastem termenul de teleportare si probabil, majoritatea il asociem cu Star Trek sau cu Dexter Laboratory. Ei bine, va trebui sa ne obisnuim cu el mai mult ca realitate decat ca SF caci, studii si experimente se tot fac si rezultatele sunt de luat in seama (cel mai recent- 4 octombrie 2006, Copenhaga- teleportarea informatiei dintr-o raza laser intr-un nor de atomi aflat la cca jumatate de metru distanta). Cat despre teleportarea umana... s-ar putea sa ne aflam la cativa ani distanta de ea, la fel cum s-ar putea ca anumite legi ale fizicii sa nu permita acest fenomen. Asadar, visul meu nu e complet distrus.
"Si cu statul pe nor cum e? " - m-ati putea intreba. Realizez si eu ca e ... un vis. Dar cine stie? Poate intr-o alta dimensiune... Ma gandesc ca daca voi fi inghitita de o gaura neagra s-ar putea sa intru intr-un Univers care nu are nicio legatura cu legile celui in care vietuiesc in momentul de fata si care imi va permite sa stau linistita pe un nor si sa-mi beau ceaiul, uitandu'ma la cerul care va fi sub mine, un Univers in care spatiul devine timp si , de ce nu? , si viceversa. Si vorbind de timp si spatiu... O calatorie pe axa temporala suna tentant, la fel de tentant ca un salt in hiperspatiu.

Si acum sa revenim cu picioarele pe pamant... E luni, 31 martie 2008, 9:13 PM, moment in care stau pe un scaun, intr-un orasel din Nord-Vestul Romanie si pot calatorii doar cu masina, trenul, autobuzul si in cel mai bun caz cu avionul.

Colaj

Suntem intr-adevar "o comunitate de vise sfaramate".
Declar pe propria raspundere ca m-am saturat "de orasul asta care ne mananca nervii si ce-a mai ramas din suflete". Si nu doar de el... M-am saturat... "de mine si de voi". De mine mai mult decat de voi, de voi mai mult decat de mine.
Ma intrebi daca te ajut sa poluam lumea cu zambete? "Nu am chef azi..."

"I'm lost and I'm trying to find my home"

"And everybody knows my feelings..."

Omagiu

George Mihail Pruteanu (1947-2008)

Nu mai e...

Pentru mine va rămîne omul pe care îl aşteptam să-mi mai spună o vorbă, să mă-nveţe să-mi vorbesc limba, omul care scrie cu î din i, omul care nu avea nicio reţinere când numea manelele "un gunoi", care nu tolera prostia şi calitatea scăzută.
Dumnezeu să-l ierte!




"Totdeauna m-a impresionat vitalitatea lui inepuizabilă." Alex Ştefănescu

"Astfel de momente mă lovesc, mă interzic." Mădălin Voicu

"Un foarte mare spirit." Adrian Păunescu

"Era un om pe care nu îl puteai ignora." Radu Gafta

"Un intelectual care făcea exerciţii de limbă în direct."Mihai Tatulici

Cu gandul spre Botosani...

Nu.. nu va faceti griji, eu nu plec nicaieri...
Botosaniul va fi, insa gazda altor doua minunatii de fete cu talente si pasiuni in ale Limbii si Literaturii Romane... prietenele mele dragi, Alexandra si Lavinia, de care sunt inca o data mandra; azi, 29 martie, o zi remarcabila pentru ele... ei bine da, conform asteptarilor mele, ele sunt olimpicele judetului nostru, la clasa a X-a.
O sa ma limitez la a spune ca sunt grozave, harnice si iubitoare de frumos, creative, sensibile si silitoare, pe scurt: si frumoase si destepte; isi merita din plin soarta.
Asa ca, dragi salajeni fiti mandrii !!! avem reprezentanti de seama la Botosani, suntem pe maini bune.
Inca ceva, daca vreunul dintre voi le zareste, prindeti-le si imbratisati-le tare din partea mea.

Si acum, doar pentru voi doua:
1.V-am laudat, dar sa nu vi se urce la cap.
2.Pune-ti mana pe carte.
3.Stiti ca glumesc, am incredere in voi si stiu ca o sa faceti ce trebuie.
4.Felicitari inca o data.
5.Cate multe imbratisari pentru fiecare.
6.E real, nu visati.
7.Succes!!!
8.Dupa Botosani, va arunc cartile de romana.
9.Si o sa va mai dedic un "articol", cel putin unul...

Povestea acum incepe... in caz ca va intereseaza, dupa Botosani, ne vedem tot aici...

Alungarea din Iad

N-am destule aripi
Si n-am destul timp

Sa-ti arat ca cerul e pictat

Cu chipurile mortilor

si sufletele sfintilor necunoscuti.

As lua un nor si l-as plimba pe aripile mele
Spre acea gaura neagra

Unde se aduna numai lucrurile sfinte,

Ce au mai ramas neatinse

De pustiul sufletelor arse

pe grill-uri, teflon si in cuptoare cu microunde.

As lua cu mine doar un zambet

Din multele pe care mi le-ai aratat...

Restul le-as lasa sa mai aline

Apocalipsa.

M-as indrepta spre gaura neagra

Si as lasa-o sa ma transfere intr-o alta dimensiune

Unde ne-am putea uni sufletele

Undeva pe un cer pictat

Cu chipurile noastre.

Apa si sange...

Cu zambete, cu lacrimi, cu cuvinte frumoase asa cum ii sta bine unei lansari de carte...
Am cunoscut-o cam de un an, dar inca nu o cunosc... stiu doar ca e talentata, are har de la Divinitate, caci altfel nu-mi explic... nu o sa spun ca e sensibila, nu vreau sa'i citez pe acei multi care au spus asta; as spune mai mult, as spune ca mi-e draga pentru ca e in felul ei, pentru ca e printre putinii care crede ca are un copac ce'si intinde crengile deasupra capului ei, care nu vede ca ploaia murdareste strazi, ci vede ca spala suflete, care il iubeste pe Stanescu si plange cand citeste de si despre el, care zambeste atat de viu incat iti trezeste imediat si tie zambetul, care se joaca si vrea sa ramana copil, care iubeste toamna si norii... e printre putinii cu care ai sta sa povestesti chiar daca e sambata si te grabesti, chiar daca stati afara si e frig si incepe sa ploua marunt si e frig si nu aveti umbrela si e frig... si i-ai spune toate amintirile pentru ca stii ca le-ar asculta si i-ai asculta fiecare cuvant pentru ca fiecare e minunat... atat am reusit eu sa descopar din microuniversul ei, absolut incomparabil cu altul; poate cu macrouniversul ar suporta o comparatie... si imi ajunge ca sa o indragesc:)
m-am bucurat azi pentru ea... cea iesita din anonimat intr-un mod atat de frumos, prin poezie... Maria
si am sperat azi... am sperat ca intr-o zi se vor schimba rolurile;

From Tudor Chirila

Henry si Wannabe, pe sarma...
Daca vreti sa duceti mai departe povestea lor daca vreti sa tragem un semnal de alarma, fie el si intr-un mod ludic si fara dramatism, asupra situatiei iubirii, duceti mai departe povestea lor pe blogurile voastre...pe sarma este forma noastra de protest dar si forma noastra de speranta. Poate ca putem inca invata jucandu-ne. Eu descopar asta alaturi de Henry si Wannabe.
http://www.vamamusic.ro/

Ucisul viselor dauneaza grav sanatatii

Sunt in stare sa plang pentru visele mele...
Pentru orice visulet, cat de mic, sunt in stare sa plang... pentru ca e al meu si tin la el, ne-am atasat unul de altul.
... si ce pacat ca nu reusesc sa lupt pentru ele. Le daram, unul dupa altul, ca intr-un joc de domino. Imi calc in picioare propriile vise, particelele din mine. Le ucid.

Nu incercati asa ceva acasa.

In cautare

Frig aici la voi,
Unde vi-i vara pe care-o slaviti?
Randurile calde de lacrimi … mi-e teama ca nu’s.
Inimile voastre fierbinti… le-a prins inghetul.
E frig si aerul asa de uscat ma sufoca.


Plec de aici, de la voi
Eram in trecere.

Briza asta cu parfum de ceata,
Umbla prea indraznet in urma mea…
Zambesc si umbrele subtiri, in jurul meu.
E prea multa libertate pe un drum asa ingust.

Nelamurire

Azi, intrebari...
Un prieten rade cand te vede cu lacrimi in ochi? Te priveste si isi vede in continuare nepasator de treaba lui? Si cand tu oftezi, iti cere sa nu respiri?

Azi, lamuriri...
Nu am voie sa respir, sa imi cumpar camasi in carouri sau gentute, sa dorm dupa'masa

Azi, nu e voie sa fiu fericita.

8 Martie

Chiar daca sarbatorile de genul asta fie ma lasa rece, fie ma sacaie, inca pastrez o afinitate pentru martie... ma deranjeaza ca unii o uita, ma deranjeaza ca altii o transforma intr-o simpla ocazie de a face bani din toate produsele alea -"clisee", dar imi place sa cred ca inca mai exista copii care fac felicitari pentru mame cu manutele lor.
Si totusi, azi n-am reusit sa traiesc ziua frumos... poate m-a trait ea pe mine.