de ce am spus "Sartre - Mustele" si nu "Mustele- Sartre"? pentru ca a fost prima chestie pe care am citit-o din Sartre... i-a urmat zidul (intr-o alta postare).
O sa va dau cateva informatii generale, de genul : drama in trei acte, al carei personaj central e Oreste, prima piesa sartriana pusa in scena... cred ca ajunge, vreau sa trec la ceea ce mi-a ramas mie in minte.
Ei bine, dincolo de scenariul bine construit, de stilul personal si de toate celelalte, pe mine m-au zguduit nitel imaginile. Descrierea merge pana la detalii din cele mai marunte, dar care sunt, de fapt, cele mai expresive. Imagini incredibil de plastice, care tind spre grotesc, categorie estetica ce are si mai mare impact. Si, poate parea ciudat, descrierile nu-s construite din substantive inconjurate cat vezi cu ochii de adjective, nu... sunt descrieri dinamice, sunt imagini vii. Cu riscul sa va stric placerea lecturii (desi nu cred), dar imaginile insele spun tot:
"Ce albi sînt, ce drăgălaşi sînt! Mă voi rostogolipe pîntecele şi pe pieptul lor, ca un torent peste pietre. Voi lustrui cu răbdare această carne gingaşă, o voi freca, o voi i răzui, o voi toci pînă la os. (Face cîţiva paşi.) O, dimineaţă curată de ură! Ce minunată deşteptare: ei dorm, au asudat, miros a fierbinţeală; eu sînt trează, proaspătă şi aspră, inima mea e de aramă, simt că sînt sfîntă."
"Ai nevoie de ghearele noastre ca să-ti scormonească prin carne, ai nevoie de colţii noştri ca să-ţi muşte pieptul, ai nevoie de dragostea noastră canibală ca să te îndepărteze de ura pe care ti-o porti, ai nevoie de chinuri trupeşti ca să-ti uiţi chinurile sufleteşti. Vino! Vino! N-ai decît două trepte de coborît, te vom întămpina cu braţele deschise, sărutările noastre vor sfîşia carnea ta gingaşă şi va veni uitarea, uitarea în marele foc purificator al durerii."
Aaa, inca ceva:
rînduiala dintr-un oraş şi rînduiala din suflete sînt şubrede: dacă te atingi de ele, provoci o catastrofă
