Tãcere - un roman de Shusaku Endo

Tacere mi-a cazut intamplator in mana, intrand la fel de intamplator in Humanitas ( intamplator nu pentru ca nu mi-ar placea sa intru cat de des posibil si sa-mi clatesc privirile si eventual buzunarele, ci pentru ca eram intr-un soi de alergatura din care m-am oprit sa iau o gura de aer). Intamplator am dat de carte pentru ca nu stiam de publicarea ei la Polirom si de existenta ei in rafturile cu promotii. Citisem acum vreun an, doi Scandalul tot al lui Shusaku Endo, ocazie cu care am aflat si ca un roman al sau e in curs de ecranizare in regia lui Martin Scorsese. Evident era vorba despre Tacere si, cum imi placuse treaba cu scandalul, am zis ca musai trebuie sa vad filmul. Am urmarit evolutiile cinematografice si IMDB-ul tot in curs de ecranizare imi zicea ca e. Si sa vezi, sa nu crezi, tocmai in saptamana mare, sau saptamana Patimilor cum ii spune in popor, dau de carte si in secunda urmatoare ma si gasesc cu ea in geanta si cu bugetul de pantofi scazut. Povestea e cu happy end, cãci cartea a meritat fiecare banut. Nu stiu daca se cade ori nu sa va dezvalui din continutul povestii, dar nu ma pot rabda. Daca va spun ca e roman istoric, probabil multora va piere pofta... Daca va spun ca e si asa cu tenta religioasa, crestina chiar, mai ca nu ma mai luati in serios. Ei bine, e si una si alta si, ce-i drept, tare bine ar fi, de te apuci de citit, sa ai cat de putin habar de amandoua... si daca ai mers la orele de religie din generala cat sa prinzi ideea si ai mai si citit in fuga una alta despre Japonia, nu  mai zic cursul de Istoria Asiei moderne a d-lui Sorin Mitu, esti in tema si pricepi poate prea multe. Dar, oricum, povestea ramane o poveste; e povestea unui misionar si dincolo de dilemele crestinismului si de nepotrivirile, de scartaiala unor principii ale sale, de multitudinea de interpretari ce se lasa abordate in invataturile acestuia, ramane mai ales dilema, scartaiala, tensiunea sufleteasca, oscilatia si framantarea lui Rodriguez, analizate intr-un mare fel. Eu zic ca asta e talentul lui Endo, pentru ca alta asemanare, alt punct comun cu Scandalul nu am gasit. Romanul e savuros, as spune, tocmai prin aceasta finete a radiografierii psihologice, ce iti da ocazia sa empatizezi cu personajul si iti lasa intrebarile lui fara un raspuns cert dincolo de coperta inchisa. Ce il face un bun roman istoric e ca retine atent detalii de acest ordin, dar mai ales ca merge pe firul actiunii pana la capat, dezvaluind finalul asa cum a fost el si iesind din spectacolul si inefabilul unui sfarsit deschis imaginatiei. Studiind istoria, asta am invatat: ca nu e in spiritul bunei conduite stiintifice a face istorie contrafactuala, istoria lui "daca"; si chiar daca un literat si-o poate permite, Endo ramane fidel istoriei aici. Pentru ca stie ca ramane fiedel literaturii si nevoilor cititorul, lasand nerezolvate, neelucidate chestiunile ce tin de sufletesc, de ceea ce istoria nu poate descrie si cerceta. 

O lectura usoara altfel, intr-o traducere buna, zic eu, un roman scurt in cuvinte, dar abundent in idei, pe care-l puteti purta in buzunar pentru o pauza de cafea... sau mai multe.

Caritabil

Am primit zilele trecute un mesaj si vi-l impartasesc cu gandul ca, daca tot suntem cu Sarbatoarea la usa, veti fi receptivi si darnici:

Buna ziua, 
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport . Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. 
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

Sarbatori cu pace!

***

Tineretea
e ca o palma deschisa
e ca o mana intinsa
cand spre Dumnezeu, cand spre oameni,
cand spre nori sa le stoarca ploaia,
cand spre propriul suflet in alergare.

Tinerea de mana
e ca fluxul si refluxul
la rasarit de zi, de suflet, de melodie,
la fiecare rasarit de poveste.

Mariei, la 20 de ani:)
La multi ani!

Povestea Anei - The young man and the sea

Pentru cei mai mulți dintre noi, ‘anii de liceu’ rămân undeva în trecut, ca un tablou spre care apoi privim cu o doză de amuzament, cu o liniște vioaie,  uneori cu dor sau cu un sentiment de adolescență renăscută ori definitiv pierdută. Pentru Ana, acei ani par a fi o pânză încă în lucru, un trecut ce încă poate fi schimbat într-o lume a ideilor, a imaginativului, un roman al adolescentului mai degrabă clarvăzător, decât miop. Trăirea specifică acestei vârste a contrariilor, dublată de o profundă sensibilitate, e permanentă în creația tinerei scriitoare, fie prin teme și motive, fie prin forma reflexivă sau detaliile de maximă subiectivitate.

Ana Iulia Pop, în prezent studentă a Facultății de Litere, este autoarea unui volum de poezie și proză scurtă, publicat la București în 2008, și deținătoarea unui numar generos de premii care îi probează talentul și îndemânarea în jocul cu cuvintele.

Adolescența, despre care spuneam că descrie succint creația ei, e totodată vârsta primelor încercări mai îndrăznețe pe acest teren al literaturii, vârsta debutului cu volumul « Existența inexistenței », a căutărilor și oscilațiilor între poezie și proză, a unei bogate înfloriri. Întâlnirea cu literatura a fost, desigur, mult mai timpurie, lecturile bogate oferind atât o bază consolidată pentru experiența scrisului, cât și imboldul spre experimentare. Compania și prietenia unor tineri pasionați de scris, de lectură și de alte preocupări de acest gen, atenția acordată din partea unor oameni cu experiență în domeniu, încurajările și aprecierile, nevoia de a descătușa gânduri și stări, de a pune întrebări, de a împărtăși din sine cu ceilalți, au concurat într-un mod fericit la începutul poveștii.  Treptat, a adunat, din încrederea celorlalți în potențialul ei, încredere în sine, de unde s-a nascut libertatea de a răspunde provocărilor acestei arte și a dispărut constrângerea fricii de greșeală. Și ca pasărea după primul zbor, a descoperit un altfel de cer, alte dimensiuni ale jocului, noi orizonturi. Continuarea, fără a fi spectaculoasă, surprinzătoare, marcată de obstacole ori de succese nebănuite, a trasat o evoluție gradată, un progres vizibil și constant. Publicarea propriului volum a venit ca o certificare a calității scrisului ei, prof. dr. Tudor Opriș, sub egida căruia a apărut, vorbind de „reabilitarea poeziei cu tentă filosofică”, de o „înclinație spre lirica de meditație și speculație matafizică” și apreciind că autoarea „se mișcă cu pași de balerină, cu mișcări grațioase și volute muzicale care dau poeziei abstracte, de obicei ermetice și obositoare, o ciudată și irezistibilă forță de seducție intelectuală și afectivă”.

Continuarea pe subcluj.ro 

Interviu cu Lavinia Sabou

 

‹‹Cea mai frumoasă posibilitate și oportunitate, în același  timp, pe care această experiență o poate oferi e, după mine,  aceea de „a te povesti ție însuți”.››

Paula Cotoi : Când ai descoperit că există o conexiune între tine și literatură și când ai avut primul impuls de a face literatură, la rândul tău?

Lavinia Teodora Sabou : Primul meu contact propriu-zis cu literatura a avut loc după ce am terminat clasa I, când mama mi- a cumpărat de la librărie Creangă, Povești. Povestiri. Amintiri. Îmi amintesc cum veneam de la joacă și mă apucam de citit.  Apoi au venit basmele, și tot așa, din poveste în poveste, mi-am dat seama, în gimnaziu, că sunt iremediabil dependentă de  ele. Făcând abstracție de compunerile creative pe care ni le amintim cu toții ca teme pentru acasă în generală și de  o tentativă neînsemnată de a scrie poezie din clasa a VIII-a, primul adevărat impuls de a face literatură a venit în vacanța  de  vară de după primul an de liceu. Stăteam în camera mea, se înserase deja și ușa de la balcon era larg deschisă. Nu mai știu cu ce mă îndeletniceam, dar, la un moment dat, a început să plouă torențial și am ieșit la fereastra balconului. Simțeam cum se ridică toată căldura adunată în astfalt peste zi, cum mă pătrunde acea răcoare specifică pe care numai ploile de vară ți-o pot da. Ceva s-a declanșat atunci în mine, m-am întors în cameră și gata. Am început să scriu, pe fundalul sonor al șiroitului de afară.

Continuarea pe subcluj.ro 

Interviu cu Maria Patricia Birtocean

„Cred că fiecare rând pe care-l scriu e un strigăt către celălalt.”

Maria Patricia Birtocean e studentă în anul întâi la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș Bolyai. A publicat până acum două volume de poezie: Apă și sânge și Anima Mundi, ambele apărute în anul 2008 sub îngrijirea prof. Tudor Opriș. Membră a Cenaclului Literar „Silvania”, s-a numărat, pe parcursul ultimilor ani, printre câștigătorii diferitelor concursuri de creație, județene și naționale, printre care: Concursul de creaţie literară organizat de Cenaclul Literar "Silvania", Festivalul Național de Arte pentru liceeni LicArt, Tinere Condeie. 

Paula Cotoi: De unde a început și spre ce se îndreaptă scrisul și pasiunea pentru poezie?

Maria Patricia Birtocean: Ţin minte că aveam vreo 5-6 ani, în casă era aprinsă doar lampa, iar bunicul cu nişte ochelari mari şi rotunzi îmi citea poezii de George Coşbuc. Aşa am învăţat El-Zorab şi Mama, pe de rost. Bunicului ţin minte că îi plăcea Trei Doamne şi toţi trei şi nu înţelegeam de ce, la fel cum nu înţelegeam de ce poezia Mama m-a facut să plâng atunci; dar atunci mi-am propus, oarecum, să fac lucruri care să le creeze oamenilor sentimente atât de puternice, până la lacrimi. În momentul în care plâng, oamenii sunt mai conştienţi, mai apropiaţi de sufletul lor. Îmi plăceau toate formele de manifestare artistică dătătoare de senzaţii puternice, şocante, pentru că era un fel de purificare...

Continuarea pe subcluj.ro . 

Meki.ro - pentru parinti

Astăzi, avem la micul dejun o porție sănătoasă de meki.ro, secțiunea părinți. Pentru că oficial sunt în vacanță, n-am să încerc să vă mai conving că revista de benzi desenate, și site-ul aferent ei, au de oferit și studenților. La urma urmei, ce atâta tevatură în jurul studenților? Studenții au reduceri la transport, studenții au reduceri la concerte, studenții mănâncă ieftin, studenții vor tabere, studenții în sus și studenții în jos, și acum să îi favorizăm și în spațiul virtual. Azi nu.  Deși, sincer vorbind, ne face plăcere.

Meki.ro, la fel ca revistele Meki, se îngrijesc nu doar să ofere instrumente ultile educației adecvate a copiiilor, ci vin în ajutorul părinților cu mijloace prin care pot să le ofere această educație, cu sfaturi, recomandări, sugestii. Nu am fost niciodată de acord cu revistele/ cărțile/ oamenii care au impresia că pot să-ți pună la dispoziție secretul succesului, rețeta miraculoasă pentru o relație perfectă, pentru îmblânzirea bestiei din copilul tău, pentru escaladarea Everestului sau ce-o mai fii. Un articol sau o carte de acest gen nu poate să ofere decât o perspectivă foarte largă, generalizatoare, sau mult prea îngustă, în ambele cazuri, însă, șansa ca sfatul să funcționeze pentru toți cei cărora le este adresat tinde spre 0. Ce îmi place la Meki? Nu am găsit asemenea pretenții de a oferi marea cu sarea. Sunt, pur și simplu, ridicate anumite probleme, sunt puse întrebări, încât părinții sunt invitați să reflecteze asupra relației pe care o au cu fiul/fiica lor, asupra comportamentelor pe care doresc să le încurajeze, iar sfaturile pe care le oferă sunt pertinente, bazate pe informații ce țin de psiho-pedagogie, asumându-și limitele. 

Secțiunea care-mi pare foarte tare e cea de jocuri pentru părinți și copii. Practic părinții sunt învățați să se joace din nou și le sunt oferite soluții pentru anumite momente de „criză”, cum ar fi un drum lung sau o petrecere cu mulți pici. Jocurile propuse sunt simplu de aplicat, și deși la prima vedere par plictisitoare ori banale, tind să cred că au efect. În plus, te încurajează să-ți creezi propriile metode de entertaining, să adaptezi ideile lor la nevoile tale și ale copilului. Și, nu în ultimul rând, unele dintre jocuri ar putea crea atmosferă chiar și într-o gașcă de studenți. 

Așadar, meki.ro e binevenit pentru părinții care sunt preocupați de educarea și dezvoltarea armonioasă a fiilor lor sau pentru părinții ajunși în pragul disperării sub presiunea energiei inepuizabile a prichindeilor.