Eliade sau bestseller?

Eliade . Bestseller. Ce treaba au una cu alta? Asta e, nu prea au legatura... Sa tot fi fost vreo carte scrisa de el bestseller, in sensul de vanzari uriase, dar nu vorbim aici doar de vanzari. Ce spune "bestseller"? Fie cartea a castigat un premiu international, fie e un autor  pe care il citesc fetele cu tocuri in metrou pentru ca e "la moda", fie e amuzanta si facila, fie e o chestie care se vrea incadrata la un domeniu pompos, gen filosofie, psihologie, sociolocie, sau ca sa fie si mai clar, la o subcategorie: relatii interumane, comunicare intrapersonala, autocontrol, inteligenta de toate soiurile, complexitatea sufletului, misterele pamantului, secretele vietii, ale fericirii si nemuririi. Si se cere musai un titlu pe masura, care sa te convinga ca vei afla adevarul absolut si solutie la toate problemele tale. La acest tip de "carti" ma refer acum. La cele care iti promit ca viata ta va lua o turnura neinchipuita si vei trai fericit pana la adanci batraneti, ascunzandu-se in spatele unui domeniu dintr'asta care le da autoritate, insa, fara sa aiba nimic stiintific. 

Eliade a scris de la eseu la tratat, trecand prin domenii dintre cele mai diverse, dar a stiut unde se plaseaza. Cand a scris literatura nu s-a considerat istoric, cand a scris istorie a religiilor a fost riguros si nu si-a amestecat talentul pentru ca lucrarea lui "sa prinda la public", cand a scris un eseu l-a scris sincer, a cautat sa spuna lucruri esentiale, fara sa isi aroge vreo calitate de mare maestru intr'un palier al cunoasterii. 

Citesc Eliade, Oceanografie si am gasit inca un motiv pentru care imi place. Intr-un paragraf spune tot ce se chinuie acesti "psihologi" specialisti in "relationare", preocupati de binele omenirii. Iata paragraful : 

Spun oamenii ca au cautat viata intreaga "femeia ideala" si n-au gasit-o. Absurd. O puteau gasi in oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevarata, care sa rupa cercul insului lor, sa infranga instinctul de conservare care ii zidea in fata dragostei, sa anuleze acel abstract dor de "femeia ideala", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolica si amuzanta; caci e foarte confortabil sa "cauti" vesnic, mai greu e sa gasesti si sa nutresti ca un perfect amant ghimpele acela de iubire. 

Si acum sa va dau cateva titluri de carticele care dezbat cam aceeasi chestiune si se vand ca painea calda: Inteligenta romantica, Iubeste-l sau lasa-l. Testul relatiilor fara sens, Barbatul de azi explicat femeilor, Women, Fire and Dangerous Things, Cum sa ne marturisim iubirea . 

Aleg Eliade!

Absurdul

Mi-am amintit ca iubesc "Cel mai iubit dintre pamanteni" si ca desi am scris chestii despre cartea asta n-am postat nimic. O sa postez din nou pe bucati. Incep cu argumentul unei lucrari numite "Teoria absursului in Cel mai iubit dintre pamanteni". 

Pentru că îmi place să privesc în jur.

Făra a deveni patetică sau a relua atât de actualul şi bătătoritul subiect al răsturnării valorilor, al societăţii ce se îndreaptă spre nu ştim sigur ce, al contrastelor şi neînţelesurilor omului modern, privesc în fiecare zi în jur. Şi pe lângă aceste idei vehiculate până şi de cei în cauză (pentru că paiul din ochiul altuia se vede chiar şi cu o bârnă în ochiul tău) mintea mea lucrează şi spre o încercare de a inţelege raţionamentele celorlalţi, luaţi individual sau în masă. Am dărâmat zidul din faţa ochilor şi m-am izbit de altul, pe care scrie, cu litere de-o şchioapă, Absurd. Cu siguranţă, de vină e şi incapacitatea-mi exersării unei profunzimi absolute, dar parcă sunt prea multe rupturi în ţesătură.

Cum lamentarea nu e, însa, o soluţie, voi recurge la o viziune optimistă asupra realităţii noastre, pornind tot de la o idee cu mulţi adepţi în contemporaneitate: „să vedem partea plină a paharului” sau „să învăţăm din fiecare experienţă”. Cu siguranţă absurdul nu s-a născut aici şi acum. Şi oferind o deschidere atât de largă, cu siguranţă, a existat şi o preocupare pentru subiect. Şi imi vin în minte nume precum Kafka sau Camus, Eugen Ionescu sau Matei Vişniec. Dar mi-aş propune o incursiune în literatura română, cu absurdul provenit din contextul nostru social, istoric şi politic, prin Marin Preda şi romanul său total,  Cel mai iubit dintre pământeni.

Scandalul

Roman al lui Shusaku Endo pe care New York Times il caracterizeaza ca fiind "de neuitat", Scandalul aduce o poveste captivanta ce se tese in jurul unui scriitor ajuns la varsta de saizeci si cinci de ani, laureat al unui important premiu; personajul principal da, insa, ocazia unei meditatii "provocatoare si pasionante" asupra unor problematici din domeniul psihologiei, psihiatriei, psihanalizei, dar si religiei. 

Naratiunea are forta, este, pe alocuri, socanta, prin maniera directa de a infatisa, fara perdea, imagini de care ne ascundem sau pe care le ascundem in noi insine. De aceea, probabil, anumite episoade mi-au amintit de Fight Club, fara ca acest fapt sa ma dezamageasca; din contra, scrierea ramane originala, povestea e alta, alte idei sunt dezvoltate. Cred ca apropierea se datoreaza si unei stiinte a crearii imaginilor si secventelor dialogate, incat acestea dau, uneori, senzatia derularii unor diapozitive. Sunt curioasa sa citesc "Tacere"- roman in curs de ecranizare in regia lui Martin Scorsese.

Dincolo de anumite scene mai greu sau mai usor digerabile, interesant mi-a parut modul in care se face legatura intre aspectele ce privesc natura identitatii umane si arta, fie ca e ea literatura sau pictura. Pe de-o parte e prezentata arta ca propovaduitor al unor idei si artistul ca misionar, iar pe de alta parte, arta ca "floare a raului" si artistul ca "estet al uratului". 

Scandalul... e titlul unei carti nescrise. 

Spor la citit!

Vremurile mai bune

Roman al scriitorului elvetian Christian Haller, Vremurile mai bune e un colaj de amintiri, o serie de decupaje din trecut raportate la prezentul mai putin satisfacator. Imagini de familie, momente mai mult sau mai putin importante, dar, cu siguranta, semnificative, reprezentative, sugestive. Aceasta tehnica a rememorarii e subliniata chiar de titlu si notata in Neue Zurcher Zeitung: "Haller ne aduce in fata ochilor scene si personaje dintr-un univers asfintit". Lectura mi-a parut greoaie, pe alocuri, caci proza e una densa si presarata cu numeroase descrierei realizate in fraze lungi, intesata cu o multime de detalii. Dar aceste descrieri creeaza adevarate fotografii, imagini tridimensionale, vii, uneori surprinzatoare, uneori emotionante. Astfel ca, desi greoaie, lectura e placuta. Pentru mine, cu atat mai placuta, cu cat se apeleaza la istorie pentru a potenta acest raport prezent/ trecut. E o dubla intoarcere in timp: una intr-o istorie recenta si personala si alta intr-o istorie veche universala, prin ochii aceluiasi personaj nostalgic in relatie cu ambele experiente. Cum noteaza cei de la Polirom, este al doilea volum al unei trilogii care isi propune sa readuca in prezent "umbrele trecutului personal in confruntarea sa dureroasa cu framantarile istoriei mari". Inspirate sunt si titluirile capitolelor care surprind, in  majoritatea cazurilor, un element marunt, dar cu valoare de simbol, importante repere care ma duc cu gandul la acele amanunte pe care le retinem si cu care memoria ne surprinde mai tarziu, la amintirile vechi si sterse in care straluceste un detaliu. De altfel, cartea este numita si  "elegie discreta" inchinata micilor bucurii ale vietii. 

Spor la citit!

Invitatie la vals

E prima carte a lui M. Drumes pe care o citesc; nu stiu daca din curiozitate sau pentru ca voiam sa-mi formulez o parere "documentata" referitoare la el. Mai degraba a doua varianta... din moment ce-am cumparat-o pentru a ma lamuri cu privire la expresiile admirative referitoare la romanele lui, cu acceptul ca e literatura de consum. Pentru mine astea doua nu se impaca. 

Incercand sa notez ce mi-a placut, as mentiona firul epic, construit pe sablonul asta, care place, cu mult suspans... povestea e emotionanta, pe alocuri  surprinzatoare, te prinde si nu te lasa. E un suspans de la o scena la alta, dar e si suspansul creat de (poate e prea mult spus) o alternare a timpului nararii si timpului narat. Romanul incepe cu ilustrarea situatiei prezente, justificata de faptele anterioare aduse in fata cititorului in paginile care urmeaza, prin rememorare. La prezent nu se revine decat in final, pe parcurs, existand foarte putine elemente, care fac referire la starea naratorului in momentul transpunerii amintirilor in scris.

Ce m-a dezamagit, insa, a fost finalul. Si daca am cateva repere dupa care judec o carte, cele mai simple sunt inceputul si sfarsitul. Inceputul mi-a sunat bine. Finalul mi se pare prea diluat. Ultimele capitole reiau intreaga istorie  ca un rezumat, de altfel, interesant- citit separat, dar caruia nu-i vad sensul. M-am gandit ca e un mod de a prelungi suspansul, dar nu poate fi vorba de suspans cand deznodamantul nu e doar previzibil, ci chiar anticipat. Speram la o rasturnare de situatie... nu! un final brusc fara explicatii... nu! un final in care dupa sinuciderea anuntata in prima pagina, naratorul va fi inlocuit cu unul omniscient - omniprezent, care sa ma surprinda cu un capitol care sa continue povestea neasteptat sau cu o fraza... nu! doar un final, pe care-mi permit sa-l numesc, patetic. "Adio!" ?

Concluzia mea:e o lectura usurica, pentru tren sau plaja sau orice alta conjunctura in care ai chef sa citesti doar asa ca sa-ti umpli timpul cu ceva placut. Povestea e de telenovela chiar daca porneste de la un fapt real; as zice ca e samburele de adevar si'apoi multa fantezie si fabulatie.

Una peste alta, nu-mi pare rau ca am citit romanul, a fost o lectura placuta (cu toata indignarea din final)... si, de fapt, ce-am notat cu minus reprezinta elemente ce tin de gustul fiecaruia. 

Spor la citit!

Climate

Saptamana trecuta am citit Climate- Andre Maurois. Am primit acum ceva timp reomandarea de a-l citi si am observat ca-l am in biblioteca, dar nu m-am sinchisit, pana cand de voie de nevoie mi-a picat in mana Istoria Angliei din care a fost "musai" sa citesc. E de inteles ca dupa ce-am descoperit ca a scris si asa ceva, adicatelea trebuie sa fi avut oaresce pasiune pentru istorie, deci, ca avem ceva in comun ( :P) a dat curiozitatea in mine ca aviara in gaini. Numai ca ne-am luat cu BAC-u' si glume de-astea si am amanat lectura lui... pana cand Jurnalul National a binevoit sa'mi vare sub nas Climate. Multumesc cerului... ca de cartea din biblioteca uitasem. Revenind: am ciitiiiiiit. Si? Pai si... si a fost interesant. Mi-a placut formula de roman epistolar. Mi-a placut partea a doua care nu e bine definita nici ca scrisoare, nici ca jurnal, nici ca memorii... Mi-a placut simetria creata prin evolutia relatiilor dintre personaje si similaritatile intre Phillipe si Isabelle. Mi-a parut ciudat sa regasesc o suita de personaje: Odile mi-a semanat a Otilia lui Calinescu, apoi a Ela lui Petrescu, Phillipe a Gheorghidiu si pe alocuri am gasit asemanari mai marunte si cu alte personaje. Abordarea temei iubirii nu e cea mai originala, povestea in sine pare ca se tot repeta in literatura, la un moment dat devine previzibil finalul, dar totusi are cateva elemente care nu lasa romanul sa cada in cliseu, in banal.
Am spus destul. Spor la citit!

Mustele

Saptamana trecuta, pentru ca am avut nevoie si, prin urmare, mi-am facut si timp, Sartre - Mustele.
de ce am spus "Sartre - Mustele" si nu "Mustele- Sartre"? pentru ca a fost prima chestie pe care am citit-o din Sartre... i-a urmat zidul (intr-o alta postare).
O sa va dau cateva informatii generale, de genul : drama in trei acte, al carei personaj central e Oreste, prima piesa sartriana pusa in scena... cred ca ajunge, vreau sa trec la ceea ce mi-a ramas mie in minte.
Ei bine, dincolo de scenariul bine construit, de stilul personal si de toate celelalte, pe mine m-au zguduit nitel imaginile. Descrierea merge pana la detalii din cele mai marunte, dar care sunt, de fapt, cele mai expresive. Imagini incredibil de plastice, care tind spre grotesc, categorie estetica ce are si mai mare impact. Si, poate parea ciudat, descrierile nu-s construite din substantive inconjurate cat vezi cu ochii de adjective, nu... sunt descrieri dinamice, sunt imagini vii. Cu riscul sa va stric placerea lecturii (desi nu cred), dar imaginile insele spun tot:


 "Ce albi sînt, ce drăgălaşi sînt! Mă voi rostogolipe pîntecele şi pe pieptul lor, ca un torent peste pietre. Voi lustrui cu răbdare această carne gingaşă, o voi freca, o voi i răzui, o voi toci pînă la os. (Face cîţiva paşi.) O, dimineaţă curată de ură! Ce minunată deşteptare: ei dorm, au asudat,  miros a fierbinţeală; eu sînt trează, proaspătă şi aspră, inima mea e de aramă, simt că sînt sfîntă."

"Ai nevoie de ghearele noastre ca să-ti scormonească prin carne, ai nevoie de colţii noştri ca să-ţi muşte pieptul, ai nevoie de dragostea noastră canibală ca să te îndepărteze de ura pe care ti-o porti, ai nevoie de chinuri trupeşti ca să-ti uiţi chinurile sufleteşti. Vino! Vino! N-ai decît două trepte de coborît, te vom întămpina cu braţele deschise, sărutările noastre vor sfîşia carnea ta gingaşă şi va veni uitarea, uitarea în marele foc purificator al durerii."

Aaa, inca ceva:

 rînduiala dintr-un oraş şi rînduiala din suflete sînt şubrede: dacă te atingi de ele, provoci o catastrofă

eseuri de indragostit

Dupa 2 saptamani in care nu mi-am atins obiectivul (desi am recitit partial Mitul lui Sisif si am continuat in paralel Marele Singuratic), in sfarsit, am carte pentru saptamana trecuta. Eseuri de indragostit, a lui Alain de Botton, romancier, eseist si jurnalist contemporan, despre care citeam vara trecuta in ceva ziar ca se ocupa cu scrisul in aeroport, e o colectie de eseuri, cum spune si titlul, un roman al experientei amoroase, subiectiv, intr-un stil foarte personal si totusi, generalizat si abstractizat, atat cat sa ne regasim cu totii.  E o analiza uneori enervant de atenta si detaliata, alteori placuta sau chiar amuzanta, cu trimiteri spre filosofie si spre literatura, bogata in idei, cuprinzatoare si usor de lecturat, cu elemente de surpriza. O descriere rezumativa e facuta pe coperta a IV-a : " Prologul povestii e in cer, intr-un avion al companiei British Airways. Apoi, ca in orice dragoste, cei doi coboara pe pamant..." Dar interesanta aici nu este doar notarea etapelor, ci mai cu seama analiza lor. 

Spor la citit!!!

Pescarusul

Saptamana asta am terminat Pescarusul, A. P. Cehov.
Nu stiu ce as putea sa va marturisesc, nu cred ca pot sa scriu momentan si aproape ca nici nu vreau.
Ce-mi vine acum in minte e dorinta tuturor de a deveni artisti. Si-mi vine sa ma intreb, oare nu ne dorim chiar toti, macar o data, sa devenim artisti?
Punct.

Cavalerul inexistent

"Cavalerul inexistent" a lui Italo Calvino este cartea de saptamana trecuta. O lectura cel putin interesanta, specifica literaturii contemporane si, din cate-am inteles, lui Calvino. Dincolo de faptul ca merge usor, e presarat cu umor, suspans, rasturnari, fiind un roman de aventura, pe undeva, merge mai departe folosindu-se de simboluri si alegorie. Astfel, Agilufo e cavaler in timpurile sale, dar personaj in ale noastre.
Cea mai pregnanta idee, foarte plastic infatisata, e aceea de care ne lovim zi de zi (uneori dureros, alteori complice): "perfectiunea nu exista". Restul, le descoperiti singuri!

Unchiul Vania

Am terminat aseara si Unchiul Vania, una din cele 2 pe care ma gandeam ca le voi termina. Mi-a placut mai mult decat Livada de visini si am ramas in cap cu iesirea lui Voinitki, unchiul Soniei - de fapt Sofia Aleksandrovna, expusa fantastic si cu reactiile ulterioare in ton. Si cu tot scandalul iscat, piesa se incheie optimist cu un "Ne vom odihni!" repetat, la nesfarsit, semn ca odihna va fi vesnica si "vom auzi ingerii, vom vedea tot cerul cu diamante...", prefigurata de maxima latinesca "manet omnes una nox" ( o noapte pe toti ne asteapta).
Si ca sa duc , la bun sfarsit, comparatia cu Livada de visini, aici nu se taie copaci... ba dimpotriva.
"Sadeste un copac si analizeaza care ar fi folosul acestui gest al lui peste o mie de ani..."

Livada de visini

Saptamana asta, doar o piesa de teatru deocamdata... poate reusesc sa termin inca vreo 2. Va tin la curent.

Livada de visini, ocazie cu care am descoperit ca singura mea problema cu literarura rusa sunt numele-prenumele-supra-numele- etc. kilometrice si mult prea greu de retinut si de urmarit. De remarcat: Ranevskaia Liubov Andreevna, Gaev Leonid Andreevici, Lopahin Ermolai Andreevici, Simionov-Piscik Boris Borisovici, Epihodov Semion Panteleevici. Suna chiar muzical, dar m-au incuracat nitel.
Nu o sa vorbesc de intreaga simbolistica, de Cehov sau de orice altceva, despre care va asteptati (probabil) sa vorbesc. E doar o idee. Tine foarte mult de mine. Pentru ca eu ma atasez de fiecare lucrusor pe care-l primesc, pe care-l creez, care-mi iese in cale. Imi iubec tenisii cumparati acum 4 ani, nu vreau sa-mi arunc o hartiuta pe care a scris Ana ceva in vreo ora, pastrez pietricele din tabara si muguri de brad din Iasi, adun in cutiute totul. Oamenii astia erau si ei foarte atasati de o livada cu visini. Unii plangeau la gandul ca nu va mai fi a lor. Si totusi... mi se pare ca prea s-au resemnat si si-au facut bagajele.

Aaa... inca ceva! Cum sa taie copacii???
E o drama.
 "In mijlocul linistei se aud in departare lovituri de topot, rasunand singuratice si triste [...] Se face liniste si doar in adancul livezii rasuna lovituri de topor."

Zgomotul si furia

Cartea saptamanii trecute...
Pentru ca nu v-am marturisit ca am hotarat sa nu-mi pese mai mult de bac decat de mine, va spun acum. Mi-am stabilit cateva obiective legate de ceea ce iubesc eu si printre altele am stabilit si o carte/saptamana:D

Zgomotul si furia e o carte interesanta, ca sa nu zic ciudata. Cu toate ca nu sunt cel mai avizat critic, dar totusi sunt in postura de filolog, imi permit sa o consider o carte in care forma socheaza, iar continutul tine de capacitatea fiecaruia de a se apropia de el. Un continut fara un fir epic clar, construit cu rigurozitate, fara vreun accent pe actiune, ci cu o orientare spre modul in care percep personajele realitatea. As spune, o analiza psihologica pe jumatate. De ce pe jumatate? Pentru ca cititorului ii revine datoria de a o duce la bun sfarsit. Avem de'a face, deci, cu un autor-narator, aparent distant, care parca ar spune: " eu va prezint totul, voi n'aveti decat sa intelegeti". Un autor care se plimba prin trei personaje, pentru ca, dupa ce ne-a buimacit de tot, sa'si ia propriul rol, si sa ne povesteasca totul de undeva de sus, asa cum de fapt stau lucrurile. O carte care te chinuie pana la sfarsit, cand realizezi ca te-ai chinuit sa intelegi si ai pierdut esenta... Ca o concluzie: suntem atat de diferiti.

Acum cred ca e mai ceata decat v-ati imaginat ca poate fi.. ei bine n-aveti decat sa cititi si sa va luminati. Sau poate nu ?!

Promovez lectura din nou:)

S-a terminat concursul, am primit si cartile (:x), dar continuu (continui pentru cei care accepta DOOM2) sa va povestesc despre lectura. Am terminat zilele trecute, dupa lungi incercari, "Maestrul si Margareta"... O experienta de lectura generoasa. L-am descoperit asadar, putintel, pe Bulgakov. As spune: plin de imaginatie, de creativitate, de ingeniozitate, de mister, de suspans, de toate cate putin. Un roman pe care, cred, il poti intelege in diferse si felurite feluri. Recunosc ca daca nu as fi citit opiniile si interpretarile de pe coperta a patra (care, de fapt, m-au convins sa citesc cartea.. pe langa expresia plina de disperare a Iuliei "Nu ati citit Maestrul si Margareta????????" ) nu as fi patruns destul de profund in poveste. E interesant sa vezi cum oamenii se intalnesc cu diavolul la tot pasul si cata nevoie de mantuire avem... E genial abordata ideea de fericire in rau, fericire care vine de la diavol, desi pare divina. Spun genial pentru ca are mai mult efect, mai mare impact si e mai surprinzatoare o poveste despre o femeie care isi gaseste fericirea alaturi de barbatul iubit, insa o fericire in rau, o iubire pacatoasa din cauza careia pe Margareta, caci de ea este vorba, "o ia dracu' " ... la propriu, decat apologia iubirii curate, teoria fericirii in credinta si textele plictisitoare, la o adica, despre ce si cum ar trebui sa facem.
Banuiesc ca ati inteles deja ideea... v-o recomand! dar cititi cu grija si cu luare aminte!
... in rest, continuu Faust, m-am apucat si de Portretul lui Dorian Gray in engleza, in caz de plictiseala de astea apelez la Camus sau la Minciunile celui de'al doilea razboi mondial, dar deocamdata pe primul loc e Cursul de legislatie rutiera :D

Spor la citit si cate'un pic de racoare ca sa nu va pierdeti rabdarea!

Promovez lectura si succesul

Va multumesc ca ati comentat cu drag si spor la articolele anterioare, ca mi-ati aratat ca are rost sa promovam lectura si ca da roade. Cele mai vizibile roade sunt, deocamdata, pentru mine. Ei bine, da... Am castigat!!! Carti de 500 RON!!! 8-> Dar nu o sa ma opresc aici. O sa continui sa va povestesc despre experientele mele in materie de lectura, carti, scriitori, cititori etc. Si nu doar atat, o sa sustin Tamada.ro in continuare pentru ca ne-a aratat ca merita sa citesti, ne-a adunat pe cei care iubesc lectura si a descoperit oameni care scriu frumos si inteligent despre ce citesc, pentru ca citesc. Mai mult, tamada.ro ne-a promis ca va continua si ca astfel de concursuri vor mai fi.
Dar pentru moment o sa va cer din nou ajutorul... va trebui ca voi sa-mi promovati lectura si sa-mi faceti recomandari pentru achizitionarea cartilor. Va multumesc de pe'acum si abia astept sugestiile voastre!
Spor la citit!


PS: Va multumesc si celor care au avut rabdare sa citeasca cele 199 de articole de pana acum! La multi ani draga blogule la implinirea a 200!

Promovez lectura! (V)

In articolul de azi o sa ma opresc, in prima parte, asupra fenomenului Paulo Coelho. In a doua parte am o surpriza:P
Paulo Coelho a devenit un fenomen pentru romani; recunosc ca nu am fost interesata sa ma documentez cu privire la alte popoare si natii, dar avand in vedere numarul de exemplare vandute as zice ca fenomenul depaseste granitele tarii noastre. De ce un fenomen? Pentru ca de cativa ani toata lumea citeste Paulo Coelho pe nerasuflate, iar editurile si lbrariile ne livreaza in continuare noi aparitii sau vechi aparitii reeditate. M-am aflat si eu in randul cititorilor inflacarati, asa ca vorbesc in cunostinta de cauza. Am inceput cu "Alchimistul" in clasa a VI-a si am ramas surprinsa, probabil la fel ca restul cititorilor, de actiunea pe alocuri uimitoare, de substratul de idei si, de ce nu?, de lectura rapida. A urmat o pauza, pentru ca peste vreun an jumate sa imi cada in mana "La raul Piedra am sezul si am plans". Atunci a inceput perioada "coelhana" pentru mine si a durat cam un an... timp in care am mai citit cam 4 carti. Si am descoperit ca este mai mult decat o lectura rapida, o lectura facila, ca substratul de idei cu tenta filosofica este acelasi pentru tooooate cartile si cuprinde acele idei "la moda". In fapt, tot universul literar creat este unul cat se poate de comercial si comploteaza in favoarea lui Coelho, ca sa il parafrazez tocmai pe el. Cam pe vremea cand am citit eu prima lui carte se contura si acest fenomen care continua si astazi. Toata lumea citeste Coelho fie pentru ca s-au lasat prada curiozitatii, fie pentru ca e "in trend", ori din cine stie ce alte motive. Este bine ca se citeste, dar poate ar fi bine sa ne dirijeze cineva lectura spre carti mai serioase si autori mai seriosi. Nu l-as incadra pe Coelho in categoria "leteratura de duzina", ii apreciez imaginatia cu privire la alegerea subiectelor (si ele comerciale) si la modul de desfasurare al actiunii, dar v-as recomanda totusi altceva. Daca sunteti curiosi, cred ca v-ati putea limita la o carte... veti intelege, in mare, cam ce fel de carti scrie, care sunt ideile dezvoltate in ele .Nu va lasati cuprinsi de euforie, s-ar putea ca mai tarziu sa fiti dezamagiti.

Si pentru ca am promis de ceva vreme o lista de lecturi, in sfarsit vreau sa-mi duc promisiunea la bun sfarsit. Nu o sa fac o lista cu toate cartile pe care le-am citit, ci o sa va recomand cartile care mie mi-au ramas in suflet si-n minte. Trebuie sa precizez ca vor fi putine din cele clasice despre care am cam auzit cu totii pentru ca o astfel de recomandare v-ar plictisi. Si pentru ca nu pot sa le pun pe toate in aceeasi oala o sa le impart in cateva categorii.

O sa incep cu inceputul: copiii. Lor le recomand pe langa Povestile Fratilor Grimm si ale lui H. C. Anderson, clasicele Calatorii ale lui Gulliver si Colt Alb, ori Heidi-fetita muntilor :



Seria Mary Poppins - P.L. Travers , incluzand aici: Mary Poppins, Mary Poppins se intoarce, Mary Poppins deschide usa, Mary Poppins in parc, Mary Poppins de la A la Z, Mary Poppins in bucatarie, Mary Poppins pe aleea ciresilor, Mary Poppins si casa de alaturi

Ciresarii - Constantin Chirita, cinci volume care merita osteneala

Anne de la Green Gables - L.M. Montgomery

Aventurile lui Habarnam - Nikolai Nosov

Peter Pan si Peter Pan in Gradina Kengsington - J.M. Barrie

Ursuletul Winnie-Puh - A.A. Milne



Beletrstica:



Lumea Sofiei - Jostein Gaarder

Fata cu portocale - Jostein Gaarder

Inca o zi - Mitch Albom

Cei cinci oameni pe care-i intalnesti in rai - Mitch Albom

Procesul - Franz Kafka

America - Franz Kafka

Conditia umana - Andre Malraux

Tabloul flamand - Arturo Perez Reverte

De veghe in lanul de secara - Jerome David Salinger

Dulgheri inaltati grinda acoperisului.Saymour - o prezentare - Jerome David Salinger

Enciclopedia zmeilor - Mircea Cartarescu

In fiecare zi Dumnezeu se roaga la mine - Chris Simion

Viata pe un peron - Octavian Paler

Remember - Mateiu Caragiale

Maitreyi - Mircea Eliade

Micul Print - Antoine de Saint-Exupery


Istorie:

O istorie sincera a poporului roman - Florin Constantiniu
Istoria Europei - Jean Carpentier si Francois Lebrun
Istoria Europei - Pierre Milza si Serge Berstein

Religie:

Cum am devenit ortodox - Peter E. Gillquist

Sfantul Inchisorilor

Viata Sfantului Serafim de Sarov - Arhimandrit Lazarus Moore

Atat deocamdata.

Spor la citit!

Promovez lectura! (IV)

In acest articol, voi promova lectura intr-un mod mai aparte. Cred ca multa lume are un jurnal... dar nu stiu cati dintre noi au alcatuit vreodata un jurnal de lectura. Eu am facut asta de doua ori. O sa cititi in continuare un jurnal de lectura la capitolul “ Cartea de bucate” din volumul “Exuvii” al Simonei Popescu:

Iau cartea în mână şi după ce îmi spun : “E verde, pare frumoasă” o deschid, încercând între timp să-mi adun gândurile şi privirile. Încep să parcurg slovă cu slovă, cuvânt după cuvânt creează sensul şi lectura mă învăluie. Dar din încăperea alăturată se aude televizorul şi două voci cu ton de bârfă. Închid uşa de la cameră şi îmi continui drumul. Enumerarea de titluri mă pune pe gânduri, încerc să-mi amintesc dacă am citit cărtile şi rămân puţin asupra celor trei muschetari ( văd deja pălăriile, aud chiar bătaia săbiilor, vestimentaţie de epocă ). După câteva zeci de secunde, realizez că umblu fără să mă uit la picioare. Mi-am amintit de vremuri trecute şi amintirea mi-a răpit atenţia. Citeam automatizat, gândindu-mă la cărţile copilăriei. Important e că m-am trezit înainte să mă împiedic (căci umblam fără să mă uit la picioare); înainte să mă împiedic de “chewing- gum”. Oare dacă bunica ar încerca să citească şi ea cartea asta, ce ar înţelege? Dar de ce ar avea bunica intenţia de a se apropia de o carte ca asta? Bunica citeşte rugăciuni, aşa că prima mea întrebare rămâne retorică. Mă simt imediat interesată şi atrasă de lectură pentru că acelaşi lucru l-am facut şi eu când eram mica: citeam cărţile de bucate ale mamei şi mă imaginam bucătarul cel mai iscusit din ţară sau cărţile de croitorie şi mă vedeam mare creatoare de modă. Încerc să-mi recâştig concentrarea şi chiar dacă unul din trei cuvinte îmi aminteşte de ceva, răman în prezent (Carpe diem!). Din rând în rând zâmbesc, mă amuză “dizgraţioasele oua cu limbă” şi “cele mai cumplite metode de sacrifiare şi tortură”. Ma aflu parcă la ora de biologie, îmi apare în minte o imagine din şcoala generală când am disecat un iepure. După două pagini mă opresc, căci în minte se repetă la nesfârşit refrenul piesei ascultate acum 4 ore. În ultimele cinci minute a devenit tot mai evident. Poate pentru că îmi sună mai armonios decât cantitatea industrială de informaţie, comprimată în cuvinte puţine. Trebuie să recitesc. Las inima din refrenul melodiei să-mi zboare din minte şi revin la inimile animalelor, a căror preparare e înfăţişată atât de sugestiv încât imaginaţia mea ţese un adevărat scenariu alcătuit din imagini de o largă varietate, mirosuri, gusturi şi senzaţii organice: poftă, foame, greaţă. Ah, am gustat şi eu o dată inima puiului şi îmi lasă gura apă când mă gândesc la gustul creierului de găină. Devin personaj în propria-mi operă dramatică şi simt în jurul meu culori şi lumini îndrăzneţe. Îmi orientez pentru o clipă activitatea ochilor în stânga: am rămas tot aici, în camera în care culorile sunt pale şi lumina e slabă. Revin la lectură şi paragrafele se scurg precum “curgeau lent cremele”. Ma opresc, lectura asta mi-a făcut o poftă îngrozitoare, chiar dacă pe nesimţite, am luat şi cina, gustând câte puţin din toate bucatele, savurând fiecare aromă rezultată în urma unor procese mai mult sau mai puţin ademenitoare. Iau o bomboană şi parcă lectura e mai uşoară acum. Fiecare papilă gustativă recepţionează semnalele transmise de lumea cealaltă, lumea în care mi-am trimis mintea să se plimbe; gustul literelor înşirate într-o armonie îmbătătoare, al vorbelor asortate şi asezonate cu originalitate. Mi se face mereu sete de fraza următoare şi adăpându-mă înghit lumea tuturor posibilităţilor culinare care curge în continuare, pe paginile cărţii verzi. Îmi amintesc şi eu de o carte de bucate neagră, cu o tânără doamnă, purtând sorţulet cu buline, şi am impresia că acum citesc memorii de lectură ale unei persoane care a citit reţetele din ea ca pe nişte poveşti ( în timp ce eu pierdeam vremea cu Feţi Frumoşi ). Dar trecerea de la un palier la altul, de la organe la Dumnezeu şi Diavol, mă năuceşte. Am ajuns la Purgatoriu, abia acum întreaga construcţie a operei mi-e clară.
Nu mă mai gândesc la nimic altceva decât la ceea ce citesc; cu atâta iscusinţă şi isteţime sunt legate cuvintele unele de altele, încât nu vreau să-mi mai dezlipesc privirile. Acum, nu diferitele delicatese mă atrag, ci modul în care sunt înfăţişate amintirile. Conţinutul lor e încântător, mă scoate din monotonia vieţii cotidiene, iar forma lor face ca “banalitate” să fie antonimul a tot ce citesc. E mai presus de romanele analizate la şcoală, de nuvele şi povestiri cu acţiune simplă sau complicată, cu timp şi spaţiu relative, cu personaje reale sau fantastice. E o rememorare subiectivă, ce se prezintă într-o manieră originală şi tocmai acest grad de noutate îmi stărneşte curiozitatea şi dorinţa de a continua. Dar treptat, amintirile se dispersează, îmbinându-se cu prezentul şi anunţând sfârşitul. Îmi pare rău că trebuie să mă întroc şi eu la realitate, să închid cartea, rămânând în minte cu imaginea fluturelui “aşezându-se cuminte şi mare ca o pasăre pe cartea asta de aventuri ale BURDIHANULUI”.

Spor la citit!

Promovez lectura! (III)

Aceasta mini-campanie continua. Ma bucur tare mult ca cele doua articole postate pana acum au starnit o reactie din partea voastra, vizibila prin comentarii. Va multumesc pentru incurajare, idei, impresii si sper sa va fie de folos recomandarile, recenziile, prezentarile mele referitoare la lectura. In curand voi posta si o lista de carti pe care le-am citit, pe care vi le recomand si pe care sper sa le cititi (multumesc si pentru aceasta idee).
Pentru azi v-am pregatit din nou o frantura de teorie despre lectura si o recomandare, iar in cazul care sunteti curiosi de ce in articolul trecut am vorbit de scris, va invit sa cititi ceea ce scriu eu in categoria "seism caligrafic" sau "cuvinte".


Lectura – fapt si act

Putem pune în discuţie existenţa unei lecturi care nu depăşeşte condiţia de „fapt”, fiind vorba de o lectură superficială ce nu vizează o interacţiune a lectorului cu textul, oprindu-se la funcţia de informare, insuficientă în cazul literaturii aşa cum sustinea şi Perpessicius : „Adevăratul cititor, la fel cu adevăratul drumeţ, e acela care citeşte de dragul de a citi, care-şi face din satisfacţiile ce-i procură lectura deprinderi superioare şi care nu oboseşte niciodată.” Trecând de această fază şi avansând spre treapta de conlucrare a naratarului cu scriitorul sau naratorul, lectura devine „act”. În acest moment, ea presupune desprinderea de realitate şi pătrunderea într-o lume în care relativitatea nu reprezintă nesiguranţă, ci posibilităţi infinite, textul raportându-se la convingerile şi concepţiile atât de diverse ale cititorilor şi nu la realitate. Lectorul deţine, astfel, un rol activ, este ancorat în text, prin intermediul său închegându-se înţelesul, semnificaţia, mesajul textului. Receptarea textului literar reprezintă un proces de interacţiune dinamică între cel ce citeşte şi ceea ce este citit, astfel încât, în relaţia text-cititor se creeaza un spaţiu în care perspectivele prezentate de un autor sau narator sunt receptate şi filtrate de lector.

Recomandare:

Tocmai am terminat de citit "Conditia umana" a lui Andre Malraux. O carte care intr-adevar isi justifica titlul. O carte despre moarte, despre viata, despre demnitate, despre sacrificiu, despre idealuri, despre iubire, despre ambitie, despre istorie... toate analizate din diferite perspective, in diferite si diverse situatii. O carte despre om, despre omenire, despre umanitate.
"Conditia umana" e pentru mine una din acele carti care iti atrag atentia initial, te dezamagesc in timpul lecturii si iti depasesc toate asteptarile cand reusesti sa intelegi ce ai citit de fapt. Necesita rabdare (cel putin pentru cei care nu sunt pasionati de istorie, de strategii, de comunism) si dorinta, intentia si capacitatea de a trece dincolo de actiune, pentru a descoperii esenta textului si in consecinta complexitatea lui.
In ceea ce priveste tehnica narativa, doar cuvinte de lauda. Romanul e complex si din acest punct de vedere si cand spun asta ma refer la : anticipatie, retrospectie, introspectie, conflicte exterioare si interioare, analiza psihologica, detalii semnificative, suprapunere de planuri, paralelism, mai multe fire narative care se tes intr-un ansamblu foarte bine inchegat. Suspans, drama, poveste si filosofie, integrate perfect unele in altele. Pentru mine Malraux este un foarte bun regizor. Nu am reusit sa'mi imaginez concret niciun personaj, dar am vizualizat scene intregi, statice sau in miscare, si mai mult acele imagini mi-au transmis stari. Apoi succesiunea episoadelor, secventelor printr-o raportare explicita la timp, surprinzand actiunile diferitelor personaje, in spatii diferite, in momente simultane sau sucesive. Personajele... nu multe pentru amploarea actiunii si pentru intinderea romanului, dar multe prin rolul fiecaruia; as spune: o mana de personaje, toate (mai devreme sau mai tarziu) principale.
Asadar o carte complexa: prin esenta ei, prin actiunea ce realizeaza o pagina din culisele istoriei, cu valoare informationala, prin constructie.
Ea incheie trilogia asiatica a lui Malraux, dupa "Cuceritorii" si "Calea regala" si a fost distins cu Premiul Goncourt in 1933.
Sper ca nu am avut prea multa indrazneala. Recunosc ca opiniile mele nu sunt cele mai avizate, dar sunt cu siguranta sincere si dornice sa va stimuleze la lectura.

Spor la citit!

Promovez lectura! (II)

Am revenit cu a doua parte teoretica, dar m-am gandit ca ar fi de bun augur ca la fiecare postare despre lectura sa fac si o recomandare... am vazut din comentariile articolului anterior ca asta e ceea ce se cere.
Azi:

De la scris la citit


Lectura poate fi clasificată în funcţie de diferite criterii, unul dintre acestea raportându-se
la scris, fiind vorba de tipul de scriere lecturată. Rămânând la nivelul de scriere literară, artistică, lectura trebuie perceputa dinspre scriitor spre cititor.
Venit fie ca o consecinţă a refulării, a interiorizării, fie ca o dorinţă de a comunica, de a transmite, scrisul este, aşa cum afirma şi Confucius, „vocea inimii”. Astfel, scriitorul nu mai este copilul, tânărul sau bătrânul lui Blaga ; el este toate la un loc ; înţelepciunea, iubirea şi jocul lui sunt scrisul. Rândurile unui roman, ale unui basm, ori versurile unei poezii nu fac decât să noteze un anumit crez al artistului şi, astfel, scrisul poate reprezenta o cale subtilă şi elegantă de a exprima concepţii şi opinii. Şi în acelaşi timp, poate fi răgazul pe care îl dai descoperirii şi înţelegerii propriului ego, sau altfel spus : „Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu ştiai că ştii (asupra a ceea ce ştiai fără să ştii că ştii).” (Gabriel Liiceanu). Pentru cititor, însă, cuvântul scris se transformă în cheie : cheie spre cunoaştere, cheie spre suflet, cheie spre alte civilizaţii şi culturi, cheie spre Rai sau Iad. Prin cititor cuvântul scris primeşte sens şi ecou; devenind cuvânt citit este o cale spre eliberare ori spre încătuşare. Este vorba aici de receptare, care se rezumă la cititor : la implicarea lui în lectură, la capacităţile sale imaginative şi creatoare, la posibilităţile lui de aprofundare, la dorinţele lui. Astfel, lectura poate „dă omului plenitudine „ (Francis Bacon) sau este „o osândă” (Mircea Eliade). Altfel spus, lectura este comunicare de la autor la cititor, ea reprezentând, simultan şi succesiv, toate elementele comunicării deoarece lectura este comunicatul, comunicantul, comunicarea, şi ea dă naştere unui informat: cititorul, care, la rândul său, este cel care creează lectura. Iată deci că lectura este un act de reciprocitate.

Recomandare:

Mitch Albom - "Cei cinci oameni pe care ii intalnesti in rai"



O carte greu de caracterizat. O carte frumoasa, scrisa intr-un stil placut si usor de citit, dar cu idei profunde. Pornind de la ideea ca "toate sfarsiturile sunt un fel de ineputuri" , prezinta cinci lectii de viata ilustrate sub pretextul calatoriei de dupa moarte, cinci lectii care raspund la intrebarile la care omul, distras de sirul intamplarilor, e incapabil sa raspunda: influenta reciproca, sacrificiul, iertarea, dragostea, importanta fiecarei vieti.
Despre ea Amy Tan spune: " o poveste pe care o devorezi cand esti indragostit, pe care simti nevoie sa o ai aproape cand te simti pierdut, o poveste la care te intorci iar si iar pentru ca iti da posibilitatea sa te vezi pe tine insuti si lumea din jur intr-o lumina noua."
Si daca o sa va placa, puteti urmari si filmul, cu acelasi nume, in regia lui Lloyd Kramer.
Cartea e destul de greu de gasit in librarii, eu cel putin m-am chinuit o vreme sa o gasesc si in cele din urma am recurs la internet. Sau v-o pot imprumuta eu. :)

Spor la citit!

Promovez lectura!

Ei bine, da! Promovez lectura!
Nu stiu ce impact o sa aiba decizia mea, dar ca filoloaga ma simt datoare sa promovez lectura.
Ideea mea s-a ivit datorita concursului lansat de tamada.ro si pentru ca tot sunt iubitoare si doritoare de carti, prin urmare recunosc ca as fi incantata sa castig concursul, m-am gandit sa contribui si eu cat de cat la promovarea lecturii... mai cu seama ca nu stam tare bine la acest capitol.
As putea sa ma laud ca am inceput mai demult sa atrag lumea spre carti, drept dovada categoria "carti" in care am postat cate ceva despre cititori, pentru cititori, cu si despre carti.
Ma gandesc sa incep o serie de postari(mai ales ca in ultima vreme m-a preocupat "lectura" si sub aspect teoretic) si poate poate imi fac concurenta in ale cititului. Dar probabil cel mai eficient mod de a va "corupe" e tocmai concursul la care vreau si eu sa particip. La urma urmei recompensele ne stimuleaza cel mai adesea. Asadar, spor la blog-arit, la citit, la scris and so on..


In "numarul" de azi:

Incercare de definitie a lecturii

Lectura desemnează, în primul rând, un proces de comunicare, toate sensurile
acestui termen incluzând semnificaţia de transmitere şi comunicare. În acest fel ea devine un fenomen social şi psihologic, atingând categorii diverse ale populaţiei, cu niveluri diferite de cultură, posibilităţi ori pregătire. Lectură (lat. Lectura = „citire”), în sens tradiţional etimologic, înseamnă descifrarea sistemului de semne scrise care constituie un text şi înţelegerea (decodarea) ansamblului de elemente comunicate în acest fel. Pornind de la acest înţeles general acceptat, cuvântul a căpătat şi sensul de interpretare a unui text literar. Capacitatea de a crea mai multe puncte de vedere cu privire la scriere, de a judeca şi înţelege în mai multe feluri provine din caracterul ei multifuncţional, din diversitatea nivelurilor şi mesajelor cuprinse. Una dintre trăsăturile constitutive ale literaturii fiind tocmai diversitatea mesajelor, ambiguitatea înţelesului, caracterul său de operă deschisă, spre deosebire de scrierile ştiinţifice, de pildă, rezultă că lectura (inclusiv în sensul de interpretare) este etapa finală, de o indiscutabilă importanţă, a existenţei operei. Nu există lectură, ci doar relectură, întrucât sensurile găsite în procesul decodării textului nu sunt întâmplătoare, ci guvernate de preconcepţii, informaţii anterioare, nivel cultural ş.a.

Nu va sfiiti sa va spuneti parerea referitoare la idee, la concurs si astept propunerile voastre pentru postari in aceasta categorie.