Povestea Anei - The young man and the sea

Pentru cei mai mulți dintre noi, ‘anii de liceu’ rămân undeva în trecut, ca un tablou spre care apoi privim cu o doză de amuzament, cu o liniște vioaie,  uneori cu dor sau cu un sentiment de adolescență renăscută ori definitiv pierdută. Pentru Ana, acei ani par a fi o pânză încă în lucru, un trecut ce încă poate fi schimbat într-o lume a ideilor, a imaginativului, un roman al adolescentului mai degrabă clarvăzător, decât miop. Trăirea specifică acestei vârste a contrariilor, dublată de o profundă sensibilitate, e permanentă în creația tinerei scriitoare, fie prin teme și motive, fie prin forma reflexivă sau detaliile de maximă subiectivitate.

Ana Iulia Pop, în prezent studentă a Facultății de Litere, este autoarea unui volum de poezie și proză scurtă, publicat la București în 2008, și deținătoarea unui numar generos de premii care îi probează talentul și îndemânarea în jocul cu cuvintele.

Adolescența, despre care spuneam că descrie succint creația ei, e totodată vârsta primelor încercări mai îndrăznețe pe acest teren al literaturii, vârsta debutului cu volumul « Existența inexistenței », a căutărilor și oscilațiilor între poezie și proză, a unei bogate înfloriri. Întâlnirea cu literatura a fost, desigur, mult mai timpurie, lecturile bogate oferind atât o bază consolidată pentru experiența scrisului, cât și imboldul spre experimentare. Compania și prietenia unor tineri pasionați de scris, de lectură și de alte preocupări de acest gen, atenția acordată din partea unor oameni cu experiență în domeniu, încurajările și aprecierile, nevoia de a descătușa gânduri și stări, de a pune întrebări, de a împărtăși din sine cu ceilalți, au concurat într-un mod fericit la începutul poveștii.  Treptat, a adunat, din încrederea celorlalți în potențialul ei, încredere în sine, de unde s-a nascut libertatea de a răspunde provocărilor acestei arte și a dispărut constrângerea fricii de greșeală. Și ca pasărea după primul zbor, a descoperit un altfel de cer, alte dimensiuni ale jocului, noi orizonturi. Continuarea, fără a fi spectaculoasă, surprinzătoare, marcată de obstacole ori de succese nebănuite, a trasat o evoluție gradată, un progres vizibil și constant. Publicarea propriului volum a venit ca o certificare a calității scrisului ei, prof. dr. Tudor Opriș, sub egida căruia a apărut, vorbind de „reabilitarea poeziei cu tentă filosofică”, de o „înclinație spre lirica de meditație și speculație matafizică” și apreciind că autoarea „se mișcă cu pași de balerină, cu mișcări grațioase și volute muzicale care dau poeziei abstracte, de obicei ermetice și obositoare, o ciudată și irezistibilă forță de seducție intelectuală și afectivă”.

Continuarea pe subcluj.ro 

Interviu cu Lavinia Sabou

 

‹‹Cea mai frumoasă posibilitate și oportunitate, în același  timp, pe care această experiență o poate oferi e, după mine,  aceea de „a te povesti ție însuți”.››

Paula Cotoi : Când ai descoperit că există o conexiune între tine și literatură și când ai avut primul impuls de a face literatură, la rândul tău?

Lavinia Teodora Sabou : Primul meu contact propriu-zis cu literatura a avut loc după ce am terminat clasa I, când mama mi- a cumpărat de la librărie Creangă, Povești. Povestiri. Amintiri. Îmi amintesc cum veneam de la joacă și mă apucam de citit.  Apoi au venit basmele, și tot așa, din poveste în poveste, mi-am dat seama, în gimnaziu, că sunt iremediabil dependentă de  ele. Făcând abstracție de compunerile creative pe care ni le amintim cu toții ca teme pentru acasă în generală și de  o tentativă neînsemnată de a scrie poezie din clasa a VIII-a, primul adevărat impuls de a face literatură a venit în vacanța  de  vară de după primul an de liceu. Stăteam în camera mea, se înserase deja și ușa de la balcon era larg deschisă. Nu mai știu cu ce mă îndeletniceam, dar, la un moment dat, a început să plouă torențial și am ieșit la fereastra balconului. Simțeam cum se ridică toată căldura adunată în astfalt peste zi, cum mă pătrunde acea răcoare specifică pe care numai ploile de vară ți-o pot da. Ceva s-a declanșat atunci în mine, m-am întors în cameră și gata. Am început să scriu, pe fundalul sonor al șiroitului de afară.

Continuarea pe subcluj.ro 

Povestea ei pe subcluj.ro: Alexandra Cristea

« Şi de colţul nostru de lume
Va atârna un simplu stilou,
Un stilou sângerând albastru. »

Alexandra Cristea nu e “local native”, nu şi-a petrecut copilăria printre blocurile Clujului, soarta i-a hărăzit Zalaul, dar îşi petrece aşa-zişii “cei mai frumoşi ani” aici. E studentă la Facultatea de Litere, pentru că literele sunt un fel de mâini de rezervă pentru ea sau, cel puţin, degetele de la cuvinte.   Nu are pretenţia să îşi sau să îi spunem "scriitoare", dar scrie şi scrie bine, au spus-o alţii înaintea mea în repetate rânduri.

Continuarea aici.

Absurdul

Mi-am amintit ca iubesc "Cel mai iubit dintre pamanteni" si ca desi am scris chestii despre cartea asta n-am postat nimic. O sa postez din nou pe bucati. Incep cu argumentul unei lucrari numite "Teoria absursului in Cel mai iubit dintre pamanteni". 

Pentru că îmi place să privesc în jur.

Făra a deveni patetică sau a relua atât de actualul şi bătătoritul subiect al răsturnării valorilor, al societăţii ce se îndreaptă spre nu ştim sigur ce, al contrastelor şi neînţelesurilor omului modern, privesc în fiecare zi în jur. Şi pe lângă aceste idei vehiculate până şi de cei în cauză (pentru că paiul din ochiul altuia se vede chiar şi cu o bârnă în ochiul tău) mintea mea lucrează şi spre o încercare de a inţelege raţionamentele celorlalţi, luaţi individual sau în masă. Am dărâmat zidul din faţa ochilor şi m-am izbit de altul, pe care scrie, cu litere de-o şchioapă, Absurd. Cu siguranţă, de vină e şi incapacitatea-mi exersării unei profunzimi absolute, dar parcă sunt prea multe rupturi în ţesătură.

Cum lamentarea nu e, însa, o soluţie, voi recurge la o viziune optimistă asupra realităţii noastre, pornind tot de la o idee cu mulţi adepţi în contemporaneitate: „să vedem partea plină a paharului” sau „să învăţăm din fiecare experienţă”. Cu siguranţă absurdul nu s-a născut aici şi acum. Şi oferind o deschidere atât de largă, cu siguranţă, a existat şi o preocupare pentru subiect. Şi imi vin în minte nume precum Kafka sau Camus, Eugen Ionescu sau Matei Vişniec. Dar mi-aş propune o incursiune în literatura română, cu absurdul provenit din contextul nostru social, istoric şi politic, prin Marin Preda şi romanul său total,  Cel mai iubit dintre pământeni.

Retrospectiva 2010

N-am mai facut asta niciodata pana acum, in principiu pentru ca mi se pare o prostie, doar ca anul 2010 are destule chestii faine cu care as putea sa ma bine dispun si nu vad de ca n-as face-o. Ei bine... am inceput cu nothing special, dar a fost in familie si a fost bine.
Ce notez cu verde?
10'le meu mare si frumos, de care'mi sunt mandra oricat de lipsit de importanta e in momentul de fata. E mai degraba un 10 pe care mi l-am dat eu mie, demonstrandu-mi ca se poate.
Oamenii frumosi pe care i-am cunoscut, descoperit, redescoperit, apropiat.
Filmele pe care le-am vazut.
Tabara Muncel II pentru ca si-acolo am cunoscut oameni, pentru ca oricata plictiseala am indurat si oricati tantari am injurat a fost atata verde ca nu pot sa'mi amintesc decat iarba din munti si tunelurile in care urlam si primul Petru.
3 ani cu varf si 19 cu zambet.
O lucrare de sesiune de referate si comunicari la istorie frumoasa si draga si premiata pe de'asupra. + un atestat la engleza, care-i acelasi lucru doar ca in engleza si de'aia-mi place.
O alta lucrare de sesiune de referate si comunicari la romana aproape la fel de draga pentru ca m-am documentat citind chestii care-mi erau pe lista  si am adaugat ulterior unele chestii pe lista, pentru ca am scris si-am vorbit din pasiune la urma urmei.
O imbratisare.
Un premiu de care'am aflat mult dupa ce l-am castigat si de care nu stiu mai nimic.
Ultimul sezon de Radio CNS, cu muzica buna, cu topuri dragi, cu pauze prea scurte.
Santier Marca- Port.
Muza Fest- o gura de aer.
Facultate. facultate de istorie. oameni noi. cluj. bursa.
Concert Vama, de'aproape.
Doua numere din "Fereastra" in care am aparut.
Mos Craciun + Bunatati-productie proprie.
Si multe lucruri marunte, dar nu mici:)

Cu bine

Lipsa. Cuvinte. Timp

Lipsa mea dateaza deja de cateva saptamani. Initial ma gandeam ca voi avea prea multe de impartasit, ulterior am constatat ca am prea putin timp. Si ca toate imaginile se acumuleaza acolo undeva in memorie, in fiecare dimineata inca o fotografie aruncata peste gramada de pana ieri. Si ca nu stiu ce sa impartasesc. Cum mi s-a schimbat ... viata, ca sa zic asa? Ni se intampla tuturor, la un momentdat. Ce mi se intampla in fiecare zi? Mi se intampla si gata. Cum ma adaptez, ce oameni vad, ce oameni am cunoscut, ce frustrari am, ce am mai citit?  Ma adaptez si vad oameni adunati din diferite contexte, am cunoscut... oameni si neoameni, dar raman la oamenii mei, am frustrari, nu am timp si n-am mai citit de ceva vreme. Ceea ce fac, aproape zilnic, nu se numeste citit, s-ar putea numi informare. Si mi-ar parea cel putin ciudat sa ma apuc, acum, din senin, brusc, sa postez despre egipteni si neanderthalieni,  despre semiluna fertila si Mureybet, despre Polibios si monocondil, despre celturi si Stonehenge. Probabil ar fi interesant, pe undeva, dar cred ca aici voi pastra limita dintre ce sunt si ce voi deveni, dintre ce este casuta mea virtuala si ce e in afara ei.
Punct.

Nimic nu mai curge

Din trupul ei vested ca o frunza

Frunza care a cazut ieri

Pe Napoca, la numarul 2.

Frunza de pe fruntea portughezului

Ce sta la coada la covrigi

Frunza de pe ochii cenusii

Ai copilului cu ghiozdan ce trece strada in fuga

Frunza  de pe buzele fetei

Cu ciorapi portocalii si bocanci

Frunza aceea amaruie

Ca o cafea tare intre 11 si 12

Sau ca zambetul din vitrina

…

Pe Napoca nu sunt copaci,

Sunt doar oameni care au prins radacini in asfalt

SI mai e trupul ei vested,

Din care nu mai curge niciun strop de suflet.

Invitatie la vals

E prima carte a lui M. Drumes pe care o citesc; nu stiu daca din curiozitate sau pentru ca voiam sa-mi formulez o parere "documentata" referitoare la el. Mai degraba a doua varianta... din moment ce-am cumparat-o pentru a ma lamuri cu privire la expresiile admirative referitoare la romanele lui, cu acceptul ca e literatura de consum. Pentru mine astea doua nu se impaca. 

Incercand sa notez ce mi-a placut, as mentiona firul epic, construit pe sablonul asta, care place, cu mult suspans... povestea e emotionanta, pe alocuri  surprinzatoare, te prinde si nu te lasa. E un suspans de la o scena la alta, dar e si suspansul creat de (poate e prea mult spus) o alternare a timpului nararii si timpului narat. Romanul incepe cu ilustrarea situatiei prezente, justificata de faptele anterioare aduse in fata cititorului in paginile care urmeaza, prin rememorare. La prezent nu se revine decat in final, pe parcurs, existand foarte putine elemente, care fac referire la starea naratorului in momentul transpunerii amintirilor in scris.

Ce m-a dezamagit, insa, a fost finalul. Si daca am cateva repere dupa care judec o carte, cele mai simple sunt inceputul si sfarsitul. Inceputul mi-a sunat bine. Finalul mi se pare prea diluat. Ultimele capitole reiau intreaga istorie  ca un rezumat, de altfel, interesant- citit separat, dar caruia nu-i vad sensul. M-am gandit ca e un mod de a prelungi suspansul, dar nu poate fi vorba de suspans cand deznodamantul nu e doar previzibil, ci chiar anticipat. Speram la o rasturnare de situatie... nu! un final brusc fara explicatii... nu! un final in care dupa sinuciderea anuntata in prima pagina, naratorul va fi inlocuit cu unul omniscient - omniprezent, care sa ma surprinda cu un capitol care sa continue povestea neasteptat sau cu o fraza... nu! doar un final, pe care-mi permit sa-l numesc, patetic. "Adio!" ?

Concluzia mea:e o lectura usurica, pentru tren sau plaja sau orice alta conjunctura in care ai chef sa citesti doar asa ca sa-ti umpli timpul cu ceva placut. Povestea e de telenovela chiar daca porneste de la un fapt real; as zice ca e samburele de adevar si'apoi multa fantezie si fabulatie.

Una peste alta, nu-mi pare rau ca am citit romanul, a fost o lectura placuta (cu toata indignarea din final)... si, de fapt, ce-am notat cu minus reprezinta elemente ce tin de gustul fiecaruia. 

Spor la citit!

***

Rauri de alb

Aprins.. infinituri curg intre noi

De lumina si foc

Ma dor ochii.

Printre gene

Ca printr-o padure de salcami

Frunze de pe chipul tau

Se desprind

Umbre de nuci amari.

Ieri paseam pe apa

Cu talpa inecata, albastra, violet

Un rau de nopti, de respiratii, de mii de ani

mi-e sete

ca pe vremea cand nu aveam bani

de suc la tec.

Mana e rece .

Aud albul cum curge cu scipiri.

Cavalerul inexistent

"Cavalerul inexistent" a lui Italo Calvino este cartea de saptamana trecuta. O lectura cel putin interesanta, specifica literaturii contemporane si, din cate-am inteles, lui Calvino. Dincolo de faptul ca merge usor, e presarat cu umor, suspans, rasturnari, fiind un roman de aventura, pe undeva, merge mai departe folosindu-se de simboluri si alegorie. Astfel, Agilufo e cavaler in timpurile sale, dar personaj in ale noastre.
Cea mai pregnanta idee, foarte plastic infatisata, e aceea de care ne lovim zi de zi (uneori dureros, alteori complice): "perfectiunea nu exista". Restul, le descoperiti singuri!

2

Blogul meu incepe sa aiba vechime. Azi implinim 2 ani.
In care am scris impreuna, de toate pentru toti.
Sa crestem mari!

pe moment / critic/ retoric

o sa ma dezagreghez incet si continuu. o sa ma vaporizez si o sa va imbacsiti cu mirosul meu. o sa mirositi a ochi verzi care-si schimba culoarea la lumina si a varfuri de degete tocite.
viata e o continua fermentare de ganduri, idei, cuvinte. si toate astea sunt ca niste oua clocite(asta e asa de dragul lui Iona) din care asteptam sa iasa oricand un pui. un pui de ceva, de orice, de crocodil sau de balena sau de om sau de vipera sau de pui, de pui, de toate.... depui oua sa iasa pui de pui... de ce din ou ies pui de orice altceva decat de ou? de ce din om iese pui de om si din ou pui de gaina?
ma stric de cap

pe moment

ni se rupe asa in general, rupem tot, ne rupem toti cu munca, sau ne rupem in figuri, dar ne lovim de incapacitatea de a rupe tusea. invariabil

Pe moment ... din nou

azi ma simt de doua ori mai neexprimata:P sau poate...
zicea cineva ca pofta vine mancand, relationand ... poezia vine scriind?
adevarul e ca nu poti sa-ti aduci cuvantul aproape si sa ti-l supui decat rostindu-l; si parca de ce il rostesi mai des, de'aia se lipeste mai usor de tine si ca o lipitoare iti absoarbe ceata imbacsita din oase, muschi si mai ales suflet. Cred ca e vorba de cuvant mai mult decat altceva... Sigur ca putem vorbi pana maine dimineata despre inspiratie si de momentele de har, de starile de nauceala in care cuvintele vin buluc si nu mai stiu pe unde sa iasa si se aseaza singure pe portativ si-ti canta, dar dincolo de asta cate stari raman nerostite pentru ca acel cuvant potrivit s-a indepartat de tine prea mult. Va intalniti si nu va mai recunoasteti chipurile; tie ti-e prea cald si el e prea rece, lui nu-i convine vibratia vocii tale sau vecinul de rand, va confruntati de-a dreptul si nu se-alege nimic si uite-asa, cate stari nu raman nerostite si cate ganduri inghitite? si ideea... ideea era acolo, se cuibarea si se intorcea pe toate partile si cuvantul i-a intors spatele si asa cu spatele cum era a aruncat si un pumn de pamant peste... si acum se rasuceste in mormant! Si nu doar atat.Ziceam de cuvant ca e alfa si omega ideilor. Sa-l ai aproape. Si probapil nu ai ideea, dar nicaieri nu s-a pomenit sa ai cuvintele si sa stea ele , asa cumva... inaintea ochilor mintii tale, tolanite la soare. Nu. Mereu vor naste ceva.
Cuvantul... Sa-l ai aproape!

Pe moment

simt din ce in ce mai des nefiinta cuvintelor ordonate crescator in mine si ma simt prea neexprimata si neexprimabila; drept urmare, ma gandeam la un exercitiu de vorbire zilnic in forma pe care i-am dat-o candva "pe moment". asta e un fel de avertisment, sa nu va mire harababura si lipsa de mesaj a urmatoarelor postari + un fel de a ma motiva si a-mi insemna inceputul

retoric

nu pot sa joc intr-o piesa de teatru fara scenariu, fara regie, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt actor in acelasi teatru...

nebun, caut tara

o sa incep cu ceea ce ma roade in buricele degetelor cel mai tare...

1. in cazul in care o sa ies din facultatea de istorie si mai mult de profesor nu o sa reusesc sa fiu, peste 50 de ani o sa le povestesc elevilor despre mazluirea alegerilor din 2009?
2. pornind de la prezumtia de nevinovatie, pe care in prima retorica n-am fost in stare sa o iau explicit in considerare, de ce acei care l-au votat pe traian basescu, locuind in canada, italia, uzbekistan, hulalula, argentina, spania, germania, elvetia, noua guinee, australia, japonia, india... , nu s-au intors inca acasa, doar el a fost presedinte si in ultimii 5 ani?

in cazul primei intrabari... as spera ca raspunsul sa fie nu, pentru ca a mea constiinta de roman sa fie un pic mai impacata, ca macar atata respect avem unii fata de altii, desi, recunosc, mai mare impacare as avea cu un raspuns afirmativ, pentru ca, la urma urmei, conteaza mai mult sa avem respect de sine si unii fata de altii, 18 milioane, decat sa ne respecte unul singur si cei de langa el; in aceasta a doua situatie mi-as iubi mai mult tara...
si ca sa fac trecerea la a doua nelamurire a mea, inchei aprecierile legate de prima prin a marturisi ca, luand in considerare datele actuale, posibilitatea de a ajunge profesor sau orice altceva in tara mea, scad... ( si desi initial ma gandeam doar la propria mea vointa de a mai evolua in tara asta, imi dau seama ca, de fapt, exista posibilitatea sa vrei si sa ramai cu asta...)
a doua intrebare cred ca este destul de retorica incat sa nu vreau sa-i dau un raspuns; vreau sa raman la prezumtia de nevinovatie... si cu ea in brate ma pun in pielea unui roman din china, plecat sa munceasca, sa studieze, sa isi traiasca batranetea sau sa faca plaja; in cazul in care am de ales intre un om care era presedinte cand eu am hotarat sa plec si un om ce reprezinta o schimbare, ori as sta acasa decat sa-l votez pe cel care m-a 'rugat' sa plec, ori as vota schimbarea si in cazul in care reprezentantul ei ar deveni presedinte m-as intoarce sa culeg roadele votului,pentru ca la urma urmei trebuie sa ne asumam responsabilitatea; in restul situatiilor posibile (gen:am plecat de mult din tara, nu vreau sa ma intorc, nu ma intereseaza)as sta acasa...

am scris prea mult, dar mai am de adaugat

"nebun, caut tara"inca nu sunt nebun, dar am plecat de la numele blogului si oricum sanse exista mereu pentru toti...
si da, caut tara... in primul rand, caut tara pentru ca asta nu e tara... imi caut tara, pentru ca Romania nu mai e Romania... in al doilea rand, gandul la emigrare nu mai e atat de departe si nu vreau sa aud texte de genul: emigrarea e dovada de lasitate; dovada de lasitate e sa tolerezi ce se intampla, sa accepti sa traiesti asa, sa iti dai votul pentru, dupa alegeri, chiar daca ai pus stampila impotriva; e dus la extrem, dar in contextul dat se cer solutii radicale.

inca mai sper totusi, dar spun din tot sufletul: M-AM SATURAT!

later edit:
ah, deja cota sperantei e in crestere; iata ca mai sunt oameni sinceri printre politicieni
Emil Boc : '' romanii trebuie sa respecte ce au votat politicienii''

poetry update

Armonica
Laviniei


Canta-mi in game minore
Toamna
Cum imi canta ploaia in palmi.
Canta-mi cu degetele pe coaste
… ale mele sunt clape de pian surd;
Din ale mele nu poti face om ca din Adam,
Dar poti rasarii apusul
Si umbrele.
Canta-mi
De la piano la mezzo forte
In cheia fa
… in cheia facerii lumii
Si a prefacerii
Si a desfacerii,
Dar nu-mi canta in sol
Bemol.
Nu vreau sa cad
Si sa cantam
In gol.



Logos



Cuvantul mi se intinde
intre dulce si amar
…
mi-e ca un balet
in care mainile nu se ating.

Cuvantul mi se’ndoaie
In doua,
Dar si in trei.
mi-e ca o mana
ce se indoaie la cot,
dar si la umar.

Cuvantul mi se varsa
Dinspre dinti spre suflet
Si mi-e ca o durere sub unghie.

Cuvantul mi se intinde, indoaie si varsa
Pana in os.



Conjunctiv


Nu pot sa aripa
Si nu pot sa vers
Sa nu ma doara
Si sa ma’nghet.
Nu pot sa frunza
Si nu pot cafea
Sa ma inspire
Si sa ma stea*.
Nu vreau sa sunete
Si nu vreau sa lift
Sa nu ma cugete
Si sa ma’ntrist.
Nu stiu sa rosu
Si nu stiu sa semn
Sa ma impinga
Si sa ma ghem.

Si vreau sa liniste
Sa pot castel
Sa stiu ca verde
Sa nu ma tem.



Limes


Soarele cand s-a creat
s-a’ntrupat din ceara
ca o pasare ce se’ntrupeaza din ou
dar in loc sa zboare
el curge
si loc sa cante
el arde.
Si noaptea in loc sa doarma
E stanca de ceara
Cu un umar vechi
Din care plange stele.



* stea - substantiv nu verb

plictiseala de sezon

... am ajuns si la faza asta. cam in orice vara se intampla. ajungi intr-un punct mort in care iti pare rau ca s-a terminat ceva, sau astepti sa inceapa altceva, dar timpul trece greu sau prea repede incat sa apuci sa gasesti ceva interesant de facut si sa iti gasesti si timpul necesar pentru a pune ideea in practica. Si ajungi la plictiseala. Probabil fara sa gandim prea profund am alege asta in defavoarea durerii sau a suferintei sau a muncii obositoare sau chinuitoare, ceea ce e bine avand in vedere ca indica un anumit grad de simt al conservarii sau faptul ca nu te-a luat valul si ai devenit emo peste noapte, dar totusi plictiseala e mai rea pentru ca te omoara incet. Si cand te prinde destul de tare incepe sa te sacaie, sa te enerveze, sa te doara si, in consecinta, e simti frustrat, devi iritat si nemultumit de orice idee, de orice "oportunitate" de'ati petrece "timpul liber". Si cel mai tare te enerveaza ca mai ai o luna, sau doua saptamani sau patru zile de vacanta si n-ai prea facut chestii interesante sau sunt mai putine decat cele neinteresante si ca momentan te plictisesti si trece timpul si nu gasesti niimiiiiic de facut si o sa se termine timpul si o sa-ti para rau ca n-ai apucat sau n-ai avut chef sau nu ti-a trecut prin cap sa faci chestii.

Vacanta placuta!

Promovez lectura din nou:)

S-a terminat concursul, am primit si cartile (:x), dar continuu (continui pentru cei care accepta DOOM2) sa va povestesc despre lectura. Am terminat zilele trecute, dupa lungi incercari, "Maestrul si Margareta"... O experienta de lectura generoasa. L-am descoperit asadar, putintel, pe Bulgakov. As spune: plin de imaginatie, de creativitate, de ingeniozitate, de mister, de suspans, de toate cate putin. Un roman pe care, cred, il poti intelege in diferse si felurite feluri. Recunosc ca daca nu as fi citit opiniile si interpretarile de pe coperta a patra (care, de fapt, m-au convins sa citesc cartea.. pe langa expresia plina de disperare a Iuliei "Nu ati citit Maestrul si Margareta????????" ) nu as fi patruns destul de profund in poveste. E interesant sa vezi cum oamenii se intalnesc cu diavolul la tot pasul si cata nevoie de mantuire avem... E genial abordata ideea de fericire in rau, fericire care vine de la diavol, desi pare divina. Spun genial pentru ca are mai mult efect, mai mare impact si e mai surprinzatoare o poveste despre o femeie care isi gaseste fericirea alaturi de barbatul iubit, insa o fericire in rau, o iubire pacatoasa din cauza careia pe Margareta, caci de ea este vorba, "o ia dracu' " ... la propriu, decat apologia iubirii curate, teoria fericirii in credinta si textele plictisitoare, la o adica, despre ce si cum ar trebui sa facem.
Banuiesc ca ati inteles deja ideea... v-o recomand! dar cititi cu grija si cu luare aminte!
... in rest, continuu Faust, m-am apucat si de Portretul lui Dorian Gray in engleza, in caz de plictiseala de astea apelez la Camus sau la Minciunile celui de'al doilea razboi mondial, dar deocamdata pe primul loc e Cursul de legislatie rutiera :D

Spor la citit si cate'un pic de racoare ca sa nu va pierdeti rabdarea!

Where do we go? What do we leave behind?

E un fel de jurnal ori, mai bine zis, sunt un fel de memorii. Am uitat de virtual pentru o perioada in care mi-am permis sa traiesc pe bune,but now... I'm back... nu de alta, dar merita sa ancorez macar 3 minute ca sa stiu mai tarziu de unde am plecat.

Doua saptamani... si'o zi.

6 - 9 iulie am trait prima experienta arheologica a vietii mele, in urma careia am decis ca nu va fi ultima. Asta era si scopul... Au fost 4 zile de navetat la Simleu, de urcat pe dealul Cetatii, de facut fise, intins sfori, curatat martori, lopatat, sectionat gropi and so on. Si contrar asteptarilor mi-a placut, cu toate ca e greu; chiar mai greu cand unii incearca sa-ti taie cheful de a le pasi pe urme. Nu stiu daca va fi arhelogie, daca "that's where I go", dar deocamdata e sigur istorie.

10 - 19 iulie a fost Tasnad si a fost cu de toate. De notat ar fi un singur eveniment, desfasurat sub deviza "am doar 18 ani, sunt nebun iubesc si nu am bani" in data de 16. Oameni dragi in direct si in exclusivitate, in legatura telefonica ori doar legatura "telepatica", sa-i zic asa. Zi cu soare arzator, vant si cativa stropi de ploaie; zi cu flori si cadouri; zi cu jocuri si joaca; zi cu mine. Am chitara! si mai am multe, dar asta e elementul de senzatie.

Cel mai portivit cuvant: MULTUMESC... fiecarui om care m-a intalnit (in direct, telefonica sau telepatic) in perioada asta si mi-a zambit ori i-am zambit (macar o data). Dar da'le incolo de cuvinte... o raza de soare, un zambet si o imbratisare pentru toti >:D<

Now it's the time to go on... Hope the future will be the same.

PS: acest articol va aparea si in categoria "vama" pentru ca "am doar 18 ani" si mai am si tricou cu Vama si poate o secunda din mintea lui tudor