Lipsa. Cuvinte. Timp

Lipsa mea dateaza deja de cateva saptamani. Initial ma gandeam ca voi avea prea multe de impartasit, ulterior am constatat ca am prea putin timp. Si ca toate imaginile se acumuleaza acolo undeva in memorie, in fiecare dimineata inca o fotografie aruncata peste gramada de pana ieri. Si ca nu stiu ce sa impartasesc. Cum mi s-a schimbat ... viata, ca sa zic asa? Ni se intampla tuturor, la un momentdat. Ce mi se intampla in fiecare zi? Mi se intampla si gata. Cum ma adaptez, ce oameni vad, ce oameni am cunoscut, ce frustrari am, ce am mai citit?  Ma adaptez si vad oameni adunati din diferite contexte, am cunoscut... oameni si neoameni, dar raman la oamenii mei, am frustrari, nu am timp si n-am mai citit de ceva vreme. Ceea ce fac, aproape zilnic, nu se numeste citit, s-ar putea numi informare. Si mi-ar parea cel putin ciudat sa ma apuc, acum, din senin, brusc, sa postez despre egipteni si neanderthalieni,  despre semiluna fertila si Mureybet, despre Polibios si monocondil, despre celturi si Stonehenge. Probabil ar fi interesant, pe undeva, dar cred ca aici voi pastra limita dintre ce sunt si ce voi deveni, dintre ce este casuta mea virtuala si ce e in afara ei.
Punct.

Nimic nu mai curge

Din trupul ei vested ca o frunza

Frunza care a cazut ieri

Pe Napoca, la numarul 2.

Frunza de pe fruntea portughezului

Ce sta la coada la covrigi

Frunza de pe ochii cenusii

Ai copilului cu ghiozdan ce trece strada in fuga

Frunza  de pe buzele fetei

Cu ciorapi portocalii si bocanci

Frunza aceea amaruie

Ca o cafea tare intre 11 si 12

Sau ca zambetul din vitrina

…

Pe Napoca nu sunt copaci,

Sunt doar oameni care au prins radacini in asfalt

SI mai e trupul ei vested,

Din care nu mai curge niciun strop de suflet.