Procesul

O carte care mi-a lasat gustul ciudatului ce aluneca, cand mai alert, cand mai lin, in absurd. Am alunecat si eu, dar nu spre absurd si nici spre ciudat, am alunecat pe firul intins de narator si m-am impiedecat de nodurile facute de el, incat era cat pe ce sa-mi fracturez imaginatia...

***

Am terminat de curand o carte care m-a lasat pe ganduri... si nu pentru ca ar avea vreun subiect ciudat, vreo tema sofisticata, mai multe planuri narative, rasturnari de situatie, ci pentru ca e atat de simpla si atat de sincera;
e scrisa de Salinger... si nu e "De veghe in lanul de secara"; are doua parti.. o povestire ( am aflat in partea a doua ca e o povestire din cele doua cu si despre acelasi om, pe nume Seymour) - "Dulgheri inaltati grinda acoperisului"- si "Seymour: o prezentare" care e chiar o prezentare si nu, nu e cea de'a doua povestire despre Seymour;
Povestirea e o simpla povestire... asa ca si cand ne-am intalni noi doi (oricare noi...) dupa o vreme si as incepe sa-ti povestesc despre o zi... despre o nunta... despre un frate...
Prezentarea incepe sa te zgandare din pricina simplitatii... astepti un moment in care naratorul sau autorul sau dementul asta care se joaca cu rabdarea ta sa isi schimbe planurile, sa provoace o incurcatura sau pur si simplu astepti sfarsitul, cu gandul ca ultima pagina va face intreaga prezentare sa straluceasca... Nu o sa spun daca asteptarile sunt sau nu indeplinite, dar spun ca sinceritatea si simplitatea te dezarmeaza.
Nu stiu daca Salinger a avut sau nu un frate... si nici nu sunt curioasa, desi stiu ca as aprecia altfel ce am citit daca as stii; deocamdata ma multumesc cu ideea ca exista carti care nu vor sa iti rascoleasca amintiri, sa-ti dea peste cap tot sistemul tau filosofic, sa iti transforme visurile in cosmaruri, sa te inspaimante ori sa te aduca in pragul depresiei, al fericirii, sau al disperarii... ca exista carti care te lasa sa-ti traiesti viata, dupa ce le-ai inchis, ca inainte de a le deschide...



***
“Vechiul covor rosu a fost asternut”
Imi spunea Salinger,
aseara, pe cand povesteam vrute si nevrute,
verzi si uscate;
Vechiul covor rosu a fost asternut
Si acum asteapta sa fie calcat
de tocurile sandalelor galbene
verzi si mov
ale Prostiei,
ale Arogantei
si ale Kitch-ului.
Pregatiti’va cu totii aparatele de fotografiat,
Tineti aratatorul pe declanstor,
Ochii in display...

Povesteam aseara cu Salinger...
Avem destule lucruri in comun:
amandoi am intinde
vechiul covor rosu pentru unii oameni;
amandoi vedem
cum se intinde vechiul covor rosu,
cand nu ar trebui;
amandoi simtim
ca vechiul covor rosu devine din ce in ce mai vechi,
si mai visiniu,
si mai sifonat.
Vechiul covor rosu a fost asternut
Si toti se imbulzesc cu bocancii lor murdari...

Lapsus

au apus vreo 10 sori
(10 ai mei,
ai celorlalti nu i-am numarat)
si copacii din parc s-au tot imbracat si dezbracat
(acum stau in pijamale si se uita la cer)
limbile ceasului scartaie ruginos
dupa atatia pasi in zadar pe un cerc prea stramt;
...
acum nici nu-mi mai amintesc cum suna vocea lui.



*** unui om drag, a carui voce nu vrea sa'mi revina decat vag si departe


Hey you, out there in the cold
Getting lonely, getting old
Can you feel me?
Hey you, standing in the aisles
With itchy feet and fading smiles
Can you feel me?
Hey you, dont help them to bury the light
Dont give in without a fight.

Hey you, out there on your own
Sitting naked by the phone
Would you touch me?
Hey you, with you ear against the wall
Waiting for someone to call out
Would you touch me?
Hey you, would you help me to carry the stone?
Open your heart, I'm coming home.

But it was only fantasy.
The wall was too high,
As you can see.
No matter how he tried,
He could not break free.
And the worms ate into his brain.

Hey you, standing in the road
Always doing what youre told,
Can you help me?
Hey you, out there beyond the wall,
Breaking bottles in the hall,
Can you help me?
Hey you, dont tell me theres no hope at all
Together we stand, divided we fall.

Well, only got an hour of daylight left. better get started
Isnt it unsafe to travel at night?
It'll be a lot less safe to stay here.
you're fathers gunna pick up our trail before long
Can loca ride?
Yeah, I can ride...
magaret, time to go!
maigret, thank you for everything
Goodbye chenga
Goodbye miss ...
I'll be back

Se pare ca minichestionarul nu prinde... decat daca esti o persoana celebra sau cel putin daca ai un blog foarte citit. Ma gandisem sa preiau ideea lui Tudor Chirila si in urma raspunsurilor voastre sa alcatuiesc un articol "colaj". dar nu am din ce...
Oare daca as propune un premiu ar functiona?:-?

Rememorare

E 15 ianuarie si se cuvine macar sa-l amintim pe Eminescu. Eu prefer sa-l rememorez pe prozatorul Eminescu, poetul este destul amintit .

Minichestionar

De mult imi doresc sa interactionez cu cititorii, sa ii provoc cum s-ar spune si iata ca acum aproape ca ma simt nevoita sa o fac. Ma ocup momentan de o miniancheta, un minichestionar si v-as ruga sa'mi raspundeti la 2 intrebari simple:
Ce stiti sa faceti cel mai bine cu mainile(minim 3 lucruri)?
Ce va place sa faceti cu mainile ?
Va multumesc de pe'acum!

Vicii

Avem vicii de dimineata pana noaptea tarziu
Unii fumeaza, altii citesc, iar altii scriu
Toti suntem dependenti de ceva,
Chiar daca doar de cearsafurile albe sau de sunete moi.
Avem vicii de care vrem sa scapam
Unii isi propun, altii incearca si altii renunta
Dar toti avem vicii de care ne-am indragostit.
Cu buzele iubim arsita si cu mainile ploaia.
Unii iubesc plimbarile pe langa palat, altii somnul
Cei mai multi raman la fumat.

this is my december

"Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte... un peron unde te zbati sa ocupi un loc in tren."
"Dar vine o zi cand privesti peronul gol [...]Descoperi ceea ce stiai de la inceput, ca asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme ii poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. Altfel asteptarea devine un timp gol. A astepta asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A astepta asteptarea e moarte."

din Viata pe un peron, Octavian Paler

2009

Un an nou... desi probabil la fel de vechi ca cei de pana acum, la fel de prafuit si de aplecat de griji, la fel de ridat si la fel de lipsit de vlaga...
Nici planurile mele nu sunt noi... continui sa-mi doresc sa am chitara verde si anul asta trebuie sa o obtin, de'abia apoi o sa incep sa-mi doresc sa ma reapuc de studiat chitara, dar nu-mi promit nimic... vreau si anul asta la munte, macar sa'l vad, sa inspir o gura de aer curat si de liniste; mai vreau oameni dragi, sa le fiu aproape si sa-i iubesc cat de tare pot... astept sa vina primavara, sau macar vara ca sa umblu desculta in iarba... imi astept si laptop-ul impreuna cu oamenii dragi care o sa-l aduca... trebuie sa ajung si anul asta la Alba, din aceleasi motive ca si pana acum sau din oricare altele... trebuie sa iert, sa iubesc, sa traiesc mai mult...
si lista ar putea continua cu maruntisuri

Sa ne fie anul frumos, sa ni-l facem frumos si sa-l traim ca atare!