marți, 8 aprilie 2008

Nastere


Am inceput sa ma desprind de marginea de pamant
De care am fost lipita
Candva dupa nastere.
Candva inainte de rasaritul lunii
Si dupa rasaritul primei stele.
Am stat ca o piatra
Atatea secole
Cate au trecut de la nasterea mea.
Am fost un morman de oase
Asezate unul peste altul,
Unul langa altul
Sau unul sub altul,
Asteptand …
Incep sa ma desprind de marginea de pamant
Pe care mi-a fost dat sa sufar
Si care mi-a faurit destinul.
Cu nepasarea unui copil care sare coarda
Strang in pumni tot destinul acesta
Ce mi s-a dat de la pamant
Si cu frica unui copil
care trece pentru prima oara strada singur
calc dincolo de aceasta bucata de tarana,
mai mult lata decat ingusta,
mai mult lunga decat lata.
Uit toate acele ere in care am stat
Neclintita
Ca si copacii din jurul meu,
Acele evuri in care nici macar n-am tremurat
din cauza frigului.

N-am stiut niciodata
ca trebuie sa astepti atata timp ca sa te nasti.
Niciodata n-am crezut
Ca vor trece ani intregi
Pana sa exist si eu
Ca toti aceia pe care-i urmaream
De undeva din lumea nenascutilor.

2 comentarii:

Ana spunea...

si ca sa o citez pe una din poetele mele preferate: "Poate atunci va fi momentul potrivit,/Epoca potrivita, visul potrivit,/ Si poate ca atunci ma voi naste cu adevarat,". :)(citat din Maria Birtocean, "Mama")
pana atunci, pana la nasterea la momentul potrivit : >:D< (hug)

imiplaceploaia spunea...

asteptam atata timp pana sa ne nastem si totusi, dupa ce ne nastem ne dorim atat de mult sa murim:(