Meki junior

Nu am terminat cu examene. sesiune, învățat, nu încă, dar azi într-o bine-meritată pauză, mi-am urmat sfatul de ieri și am mai dat o raită pe meki.ro. Și ce să vezi și să nu crezi, am descoperit pagina separată a lui Meki Jr., pe care din grabă ori nebăgare de seamă am omis-o ieri.

Sigur că acum va așteptați să revin asupra sentinței definitive și irevocabile de ieri și să spun că m-am înșelat, ca totuși meki.ro e mai potrivit pentru copii și că am cam dat-o în bară cu argumentația. Ei bine... nu chiar. Și asta se datorează, cel mai probabil, faptului că, uitând să mă mai uit în buletin/certificat de naștere/ acte similare, am rămas suspendată undeva în lumea prunciei din care nu mă las scoasă nici cu patentul. De aici, încercarea mea de a vă convinge că meki.ro e și pentru voi, ia două direcții:

1. Se prea poate să fiu ciudată, dar cu siguranță nu sunt singura rămasă cu mintea sau cel puțin cu plăcerea copilăriei. În acest caz, vă încadrați perfect și înțelegeți cum stă treaba fără alte explicații.

2. În situația în care vă simțiți ancorați în realitate, cu o minte ce nu dezminte vârsta pe care chiar o aveți, discuția se schimbă. Punctul vostru sensibil e nostalgia. Oricât de adult, matur, bătrân te-ai simți, presupununînd chiar că îți și place postura asta, din când în când ți se mai face dor să te copilărești sau, pur și simplu, să-ți amintești de „vremurile bune”, când nu te jucai Manager, ci fotbal cu o minge spartă în fața blocului sau, în cel mai bun caz, un Tetris (pe aparatul împrumutat de la un prieten, sau pe care tata la împrumutat de la un coleg). 

Cum răspunde Meki junior așteptărilor, nevoilor, dorului celor încadrați în oricare din categoriile de mai sus?

 În primul rând e pentru copiii sub 7 ani, deci exact vârsta jocului și atât. În al doilea rând, aduce piesele din puzzle-ul care ne construiau și nouă copilăria: povești ilustrate, jocuri de gen: ajută-l pe iepuraș să ajungă la morcovi, sau : unește punctele, fișe de lucru ca la grădiniță și povești audio ( „most wanted” pentru mine, singura pe care am avut-o fiind Povestea porcului, pe o casetă ce s-a deformat de la soare). 

Pentru că motto-ul zilei pe meki.ro e „Cu cat omul gandeste mai putin cu atat vorbeste mai mult.” , mă apropiu de concluzie. Așadar, cei care încă vă uitați din când în când (sau tot timpul) la Tom & Jerry, Scooby Doo sau Power Puff Girls, zic să treceți și pe la Meki. Sigur veți găsi ceva pe gustul vostru. 

Meki.ro - pentru copii sau... nu

Zilele acestea a fost lansat meki.ro, site al Asociației Media Kinder dedicat, în principiu, copiilor și părinților care au oportunitatea de a accesa un nou model de educație, disponibil, de altfel, și până acum prin revistele Meki si Meki Junior. Dar cum viața noastră începe sa pară de neconceput fără internet, inițiativa e cu atât mai binevenită.

După cum spuneam, meki.ro se adresează copiilor și părinților, dar aruncând o privire am ajuns la concluzia că, fără sa mă încadrez la una din aceste categorii, m-am gasit citind entuziasmată benzi desenate despre bătălia de la Rovine, ca să nu mai vorbesc despre atât de utilele informații furnizate de mințile năstrușnice ce l-ar putea face gelos pe Ianțu cu toate „lucrurile tăznite” din emisiunea lui. Una mi-a rămas pe o circumvoluțiune de încă mă distrez: „La ce foloseste steagul? Steagul foloseste ca atunci cand veneau turcii peste noi, ei nu stiau pe ce tara veneau si atunci noi le aratam steagul si dupa aia ei stiau. ” Ce Științe auxiliare ale istoriei? Ce Vexilologie? Explicația supremă e asta.

Cred că e evident că studentă la Istorie fiind m-am cam lăsat furată de peisajul acestui domeniu... ceea ce nu înseamnă că pentru cei cărora istoria le displace profund s-a pus punct, s-a încheiat paranteza și se ia zborul spre alt cuib. Cuprinzând jocuri, benzi desenate sau articole  din ariile cele mai variate ale cunoașterii : de la științe naturale, la mașinării și sănătate, sau de la modă la sport, meki.ro se pliază perfect pe o pauză de sesiune. 

Că veni vorba, pauza mea se cam aproprie de punctul terminus. Ca o observație personală: site-ul e potrivit și pentru studenții care de la prea mult stres, prea mult învățat sau prea mult extaz datorită 5-ului visat noapte și zi, au dat în mintea celor mici. O gură de copilările nu strică!

Povestea ei pe subcluj.ro: Alexandra Cristea

« Şi de colţul nostru de lume
Va atârna un simplu stilou,
Un stilou sângerând albastru. »

Alexandra Cristea nu e “local native”, nu şi-a petrecut copilăria printre blocurile Clujului, soarta i-a hărăzit Zalaul, dar îşi petrece aşa-zişii “cei mai frumoşi ani” aici. E studentă la Facultatea de Litere, pentru că literele sunt un fel de mâini de rezervă pentru ea sau, cel puţin, degetele de la cuvinte.   Nu are pretenţia să îşi sau să îi spunem "scriitoare", dar scrie şi scrie bine, au spus-o alţii înaintea mea în repetate rânduri.

Continuarea aici.

La rascruce de vanturi sau bestseller?

Poate parea bizara intrebarea, cartea asta e un bestseller al tuturor timpurilor; dar eu ma refer in continuare la acel tip de bestseller care se lauda ca-ti da secretul vietii si in esenta nu-ti aduce nimic nou si, pe de alta parte, ma refer nu la carte (n-am citit-o si nu sunt sigura ca vreau) ci la piesa de teatru in regia Adei Lupu, care mi-e inca proaspata dupa o saptamana si, de cand am vazut-o la Teatrul National Cluj. Superb! Sublim! Cu toata drama si patetismul, desfasurarea asta de actiuni si sentimente, contradictorii si in fierbere, ofera raspunsuri pentru cei ce cred sau nu in iubire, in relatii, in sexul opus, pentru cei rataciti, indisponibili, nehotarati, orgoliosi, daramati, introverti sau cum or mai fi ei si cum ne-arata toate brosurelele, carticelele, blogurelele si revistele cu titluri dansante ori cosmopolite ca nu-i bine deloc si ca ne spun ele ce si cum. Subtil si emotionant, poate exagerat pe alocuri (pentru unii cel putin), piesa - cu interpretarea aceasta grozava, zic eu- da solutii mai adecvate, adaptate fiecaruia pentru ca fiecare o interiorizeaza si o traduce pentru sine in functie de propriile cautari si intrebari.

Asadar, prefer o seara eleganta la teatru, cu trairi intense si cu capacitatea de a vari printre randuri adevarate secrete ale vietii, unei lecturi facile si pline doar de emfaza autorului care are impresia ca e vreun alchimist sau ceva.

Eliade sau bestseller?

Eliade . Bestseller. Ce treaba au una cu alta? Asta e, nu prea au legatura... Sa tot fi fost vreo carte scrisa de el bestseller, in sensul de vanzari uriase, dar nu vorbim aici doar de vanzari. Ce spune "bestseller"? Fie cartea a castigat un premiu international, fie e un autor  pe care il citesc fetele cu tocuri in metrou pentru ca e "la moda", fie e amuzanta si facila, fie e o chestie care se vrea incadrata la un domeniu pompos, gen filosofie, psihologie, sociolocie, sau ca sa fie si mai clar, la o subcategorie: relatii interumane, comunicare intrapersonala, autocontrol, inteligenta de toate soiurile, complexitatea sufletului, misterele pamantului, secretele vietii, ale fericirii si nemuririi. Si se cere musai un titlu pe masura, care sa te convinga ca vei afla adevarul absolut si solutie la toate problemele tale. La acest tip de "carti" ma refer acum. La cele care iti promit ca viata ta va lua o turnura neinchipuita si vei trai fericit pana la adanci batraneti, ascunzandu-se in spatele unui domeniu dintr'asta care le da autoritate, insa, fara sa aiba nimic stiintific. 

Eliade a scris de la eseu la tratat, trecand prin domenii dintre cele mai diverse, dar a stiut unde se plaseaza. Cand a scris literatura nu s-a considerat istoric, cand a scris istorie a religiilor a fost riguros si nu si-a amestecat talentul pentru ca lucrarea lui "sa prinda la public", cand a scris un eseu l-a scris sincer, a cautat sa spuna lucruri esentiale, fara sa isi aroge vreo calitate de mare maestru intr'un palier al cunoasterii. 

Citesc Eliade, Oceanografie si am gasit inca un motiv pentru care imi place. Intr-un paragraf spune tot ce se chinuie acesti "psihologi" specialisti in "relationare", preocupati de binele omenirii. Iata paragraful : 

Spun oamenii ca au cautat viata intreaga "femeia ideala" si n-au gasit-o. Absurd. O puteau gasi in oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevarata, care sa rupa cercul insului lor, sa infranga instinctul de conservare care ii zidea in fata dragostei, sa anuleze acel abstract dor de "femeia ideala", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolica si amuzanta; caci e foarte confortabil sa "cauti" vesnic, mai greu e sa gasesti si sa nutresti ca un perfect amant ghimpele acela de iubire. 

Si acum sa va dau cateva titluri de carticele care dezbat cam aceeasi chestiune si se vand ca painea calda: Inteligenta romantica, Iubeste-l sau lasa-l. Testul relatiilor fara sens, Barbatul de azi explicat femeilor, Women, Fire and Dangerous Things, Cum sa ne marturisim iubirea . 

Aleg Eliade!

Istoria...

Istoria este un pact între cei morţi, cei vii şi cei nenăscuţi încă. 

Edmund Burke

***

Nu scrasni din dinti

Cand ai marginea lumii

Pres la usa,

Cand aici sau dincolo

Nu au inteles

Pentru ca tu ai doar un prag,

Cand incepi sa’ti imaginezi

Trompa lui Eustachio

Si  cum arata o ureche interna lezata

De atat claxonat si

Nici urma de Pink Martini,

Si nici urma de echilibru

Si nici urma de mana de Om.

Nu inchide ochii

Si nu’ti strange ploapele cu putere

La fiecare inchinare la idoli

Si la virgule aruncate in deradere.

Nu te lipi de trup

Si nu’i cere adapost

Sau sa iti ia din tremur.

Marea a tacut si se face tarziu.

Ca un Iona vom rosti cu totii :

Se face tarziu in mine

Ca un pescar fara noroc

Vom sta intre doua burti de peste

Si  marea nu se va misca.

Marea a tacut

Tu priveste si respira,

Nu scrasni din dinti.

Fara vreo legatura...

Je t'aime

Absurdul - concluzie

Așadar, dincolo de a fi un subiect generator de numeroase întrebări pentru filosofie, ori o caracteristică a teatrului modern, absurdul a primit și alte valențe. Literatura română și, mai cu seamă, literatura română postbelică oferă un exemplu semnificativ, în acest sens, prin operele ce înfățișează situații absurde, atitudini absurde, sisteme absurde. Cu toate că este evidentă abordarea originală, marcată de specificul istoric, se pot realiza numeroase analogii cu literatura universală, demonstrând nu doar un sincronism, cum ar spune Lovinescu, ci și o valoare a operelor ce le înscrie în universalitate.

Opera lui Marin Preda se axează, în mare parte, pe analiza reacțiilor omului la noua ordine ce este dictată sau, cum afirmă Marin Iancu în prefața Dicționarului de personaje prediene, pe „ilustrarea procesului de depersonalizare a umanului în momentele de dezlănțuire a politicului în formele uniformizatoare ale dictaturii”[1].  Astfel, teoria absurdului se aplică într-o manieră fericită pentru literatură, cu toate că e nefericită în substanță.

Cel mai iubit dintre pământeni, „roman total”, cum îl numește Eugen Simion, surprinde conceptul, dezvoltându-l în câteva direcții, chiar dacă poate fi identificat ușor în fiecare plan: de la cel social, la cel moral, psihologic, sentimental. Perspectiva subiectivă din care e construită narațiunea, cu excepția fragmentului prezentat de Stefan Pop Ciceo, oferă totuși o imagine neștirbită, datorită impresiei de viață trăită, receptată și ilustrată cu mare precizie și sinceritate. Pentru Petrini, cotidianul devine un univers concentraționar, asaltând eul mai întâi din exterior, în cercuri tot mai apropiate de ființa sa, dar experiența lui este, de fapt, exponențială pentru categoria intelectualilor.

---

[1] Marin Iancu, Andreea Vlădescu, Marin Preda- Dicționar de personaje, p. 6

3. Absurdul ca mod de viaţă – Cel mai iubit dintre pământeni (III)

3.3.Absurdul – percepţie subiectivă

Fiind o confesiune, acesta prezintă o perspectivă subiectivă, personajul principal şi narator înfăţişând în mod nemijlocit propriile reacţii, gânduri sau trăiri. După cum susţine Camus “omul este prada propriilor adevăruri”, se ghidează după ceea ce înseamnă firescul pentru el, astfel că absurdul nu poate fi justificat în afara celui care îl afirmă[1].

În contextul sistemului raţional după care acţionează Victor Petrini, absurdă este credinţa în Dumnezeu, de care, însă, nu se dezice totalmente, căci, deşi în adolescenţă afirmă cu trufie că îşi pierduse sentimentele pentru divinitate, pe întreg parcursul evoluţiei sale persistă speranţa, chiar în momente care par fără ieşire. Se aseamănă, astfel, cu creaţia lui Kafka ce “refuză Dumnezeului său mareţia morală, evidentă, bunătatea, coerenţa, dar nu o face decât pentru a i se arunca la picioare cu o şi mai mare râvna” aşa cum afirma Albert Camus[2]. Absurdă este şi despărţirea de Nineta, al cărei motiv este imprecis, un capriciu al fetei şi o încăpăţânare a sa, şi în faţa căreia cei doi rămân senini, anormal în raport cu semnificaţia momentului cu valenţe negative. Apoi, absurdă i se pare lui Petrini posibilitatea ca soţia prietenului său Petrică Nicolau, Matilda, să-l viziteze “şi totuşi acest lucru absurd avu loc      : într-o după-amiază, cam după o lună după vizita mea la ei, mă pomenii cu ea în uşa”. Mai târziu, gestul straniu a lui Petrică nu doar că i se  pare inexplicabil, ci îl infioară. Dar mult mai absurdă i se pare lipsa de reacţie a Matildei pe care o va înţelege când va afla despre boala prietenului său. Tot într-un astfel de context, în care are o viziune limitată de necunoaştere a anumitor aspecte, în acest caz fiind vorba de tarele regimului comunist, Victor consideră absurdă groaza vizibilă de pe chipul lui Cubleş în momentul în care este scos din rânduri, la manifestaţiile de 7 noiembrie. Este evidentă aici ipoteza camusiană conform căreia “dacă absurdul există, el nu poate exista decât într-un univers al omului”. În evoluţia lui Petrini este vizibilă adaptarea la situaţie şi instaurarea unei viziuni ample care, în final, elimină absurdul prin scepticism, protagonistul pierzând, în mare, capacitatea de a se mira, devenind în oarecare măsură imun la ceea ce altădată i se părea fără sens, inacceptabil, absurd. Comparând, Ştefan Gheorghidiu, protagonistul romanului camilpetrescian Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, oferă o viziune evident subiectivă asupra dublei experienţe, cu accent pe cea amoroasă, războiul fiind mai degrabă un prilej de detaşare, de evoluţie.  Percepţia lui asupra sentimentelor şi relaţiei cu Ela, iniţial cu tendinţe hiperbolizante, se modifică, prin prisma evenimentelor cu adevărat tragice, de pe front, încât, în final, ajunge să înţeleagă absurditatea situaţiei şi priveşte realitatea cu alţi ochi.

Aşadar, iniţial, Victor Petrini are un set propriu de valori, un sistem de gândire, la care raportează acţiunile celor din jur, dar contactul cu schimbările societăţii îi aduce capacitatea contextualizării, rezultând o percepţie în care absurdul de odinioară, e normalitate.

---

[1] Albert Camus, Mitul lui Sisif, p 43

[2] Idem., p 121