Apa si sange...

Cu zambete, cu lacrimi, cu cuvinte frumoase asa cum ii sta bine unei lansari de carte...
Am cunoscut-o cam de un an, dar inca nu o cunosc... stiu doar ca e talentata, are har de la Divinitate, caci altfel nu-mi explic... nu o sa spun ca e sensibila, nu vreau sa'i citez pe acei multi care au spus asta; as spune mai mult, as spune ca mi-e draga pentru ca e in felul ei, pentru ca e printre putinii care crede ca are un copac ce'si intinde crengile deasupra capului ei, care nu vede ca ploaia murdareste strazi, ci vede ca spala suflete, care il iubeste pe Stanescu si plange cand citeste de si despre el, care zambeste atat de viu incat iti trezeste imediat si tie zambetul, care se joaca si vrea sa ramana copil, care iubeste toamna si norii... e printre putinii cu care ai sta sa povestesti chiar daca e sambata si te grabesti, chiar daca stati afara si e frig si incepe sa ploua marunt si e frig si nu aveti umbrela si e frig... si i-ai spune toate amintirile pentru ca stii ca le-ar asculta si i-ai asculta fiecare cuvant pentru ca fiecare e minunat... atat am reusit eu sa descopar din microuniversul ei, absolut incomparabil cu altul; poate cu macrouniversul ar suporta o comparatie... si imi ajunge ca sa o indragesc:)
m-am bucurat azi pentru ea... cea iesita din anonimat intr-un mod atat de frumos, prin poezie... Maria
si am sperat azi... am sperat ca intr-o zi se vor schimba rolurile;