Despre zambete...(II)

„Un zambet este o lumina la fereastra sufletului

ce iti arata ca inima este acasa.”



Ochii sunt oglinda sufletului, fruntea este poarta sufletului, chipul nostru vorbeste despre ceea ce avem sau nu in noi, despre ceea ce ascundem, conservam, ingrijim sau ceea ce vindem oricui ca pe un parfum ieftin, despre suflet. Iar zambetul este cel care arata ce facem cu sufletul.
Am putea spune ca zambetul ne arata starea de spirit si nu am gresi, sau cel putin nu in totalitate. Intr-adevar zambetele vestesc bucuria, implinirea, multumirea, linistea, iar lipsa lui poate fi ori semn de absenta a unor trairi pozitive puternice, ori de indiferenta sau de seriozitate, in timp ce dublata de alte elemente de mimica poate contura chiar tristetea. Dar nu am gresi cu nimic spunand doar atat? Oare nu am vazut niciodata oameni tristi zambind? Eu am vazut. Au fost zambete fortate poate, zambete cu un strop de amaraciune, zambete ce povesteau despre neputinta, dar zambete care cu siguranta povesteau si despre vointa, despre speranta, zambete care aratau nu o stare de spirit, ci un suflet, zambete profunde si sincere. Da, am spuns sincere, poate cele mai sincere pentru ca nu mascau tristetea, nu trageau o perdea inflorata la fereastra pentru a nu se zari intunericul sau golul dinauntru, ci deschideau fereastra ca sa intre soarele. Nu au fost zambete false, cautand sa afiseze intangibilitate, nici zambete superficiale, schitate din buze, ci au fost zambete desenate de intreg sufletul, recunoscand caderea, strigand dupa ajutor si crezand in ridicare. Sunt zambetele care inalta si zambetele care m-au induiosat, zambetele care unesc si zambetele care m-au invatat sa mangai zambind. Acele zambete arata ca sufletul e inca treaz, e inca intreg, e inca viu si ca „ce nu te distruge te face mai puternic” . Acele zambete descopera oamenii. Ne sta in fire sa zambim cand suntem bucurosi sau fericiti, dar a stii sa ne facem fericiti pe noi insine nu e spontan si natural. Asa cum asociem lumina cu binele, asociem zambetul cu bucuria. Dar daca nu asociem lumina si cu raul, raul nu va putea fi stins niciodata, daca nu asociem lumina si cu raul, va exista mereu o granita ingusta intre a fi si a nu fi. La fel, daca nu asociem zambetul si tristetii, a cadea nu va mai fi urmat niciodata de a se ridica. Si tocmai aceste zambete nascute cu efort ne fac oameni, iar a zambi cu suflet ne face oameni frumosi. De multe ori ne transformam in fiinte robotice, care rad cand se bucura si plang cand sunt tristi, sau in fiinte de fier, care nu arata ca traiesc. Dar e minunat sa intalnesti oameni care vor si stiu sa zambeasca, care au sufletul mereu cu ei, au grija sa nu-l piarda, dar ofera bucatele din el celorlalti fara sa se teama ca intr-o zi se va termina, ci fiind convinsi ca va creste tot mai mare.
Asadar zambetele cu adevarat din inima ofera, cer si primesc, stau la fereatra sufletului sa se vada ca inima e inauntru, dar totodata arata drumul spre casa si lumineaza usa ca sa poti intra.